ALGERIA Preşedintele ţării cere Franţei un respect total faţă de statul algerian

J.P.
Internaţional / 11 octombrie 2021

Preşedintele ţării cere Franţei un respect total faţă de statul algerian

O posibilă revenire a ambasadorului algerian la Paris, rechemat la începutul acestei luni la Alger după declaraţiile critice ale preşedintelui Emmanuel Macron, este "condiţionată de respectul total pentru statul algerian" de către Franţa, a declarat duminică preşedintele algerian Abdelmadjid Tebboune, transmite AFP, citat de Agerpres.

Revenirea ambasadorului algerian în Franţa "este condiţionată de respectul faţă de Algeria, de respectul total faţă de statul algerian. Uităm că a fost cândva o colonie franceză (...) Istoria nu trebuie falsificată", a declarat pentru presă preşedintele Tebboune presei algeriene în prima sa declaraţie publică ca reacţie la declaraţiile preşedintelui francez.

"Statul rezistă cu toţi stâlpii săi, cu puterea sa, puterea armatei şi a poporului său curajos", a continuat preşedintele algerian, care este, de asemenea, şeful suprem al forţelor armate şi ministrul apărării.

El a subliniat, de asemenea, referitor la istoria algeriană şi la colonizarea franceză, că "nu putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic".

"În rest, este vorba de chestiunile lor interne", a adăugată preşedintele Algeriei, aluzie la posibilele obiective electorale ale observaţiilor critice ale preşedintelui Macron.

Emmanuel Macron a supărat Algerul prin declaraţiile sale relatate de cotidianul francez Le Monde pe 2 octombrie în care acuza sistemul "politico-militar" algerian că perpetuează o "rentă a memoriei" prin prezentarea unei istorii oficiale care "nu este bazat pe adevăruri".

Potrivit Le Monde, preşedintele francez a mai afirmat: "construcţia Algeriei ca naţiune este un fenomen de studiat. A existat o naţiune algeriană înainte de colonizarea franceză? Aceasta este întrebarea (...)". A fost unul din pasajele care au şocat cel mai mult opinia publică algeriană.

Pe 2 octombrie, Algerul a decis să îşi recheme imediat ambasadorul acreditat la Paris şi a interzis de facto survolarea teritoriului său de către avioanele militare franceze participante la operaţiunea antijihadistă Barkhane din Sahel.

Marţea trecută, preşedintele Macron a făcut apel la calm, la un "drum comun" şi la "recunoaşterea tuturor amintirilor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb