Ali, Baba şi Art Safari

Arabia Saudită bagă 1,7 miliarde de dolari în 230 de muzee noi. Unele sunt începute, altele sunt în plan. Planul cuprinde şi serioase cercetări arheologice, care vor revela istoria bogată, dar ascunsă în nisip a acelor locuri. Cel care dă girul acţiunii este un prinţ din casa regală saudită. Sultan bin Salman bin Abdulaziz Al Saud, cel care caută istoria îngropată în pământ, este şi un cuceritor al spaţiului, devenind, în 1985, la zborul său cu naveta spaţială Discovery, cel mai tânăr astronaut, dar şi primul cu sânge regal. De asemenea, primul arab şi primul musulman în spaţiul extraterestru. Evident, omul sfinţeşte locul, dar şi femeia are rolul ei. Iar programul miliardar saudit spune că majoritatea noilor muzee vor fi conduse de femei. Publicul căutat cu predilecţie este cel tânăr. Şi nu numai istoria se va regăsi în aceste muzee, fiind tocmite deja echipe de meşteri arheologi, ci şi arta, mai ales arta contemporană recentă. Vestea asta are un efect exuberant asupra entuziasmului, pentru că bani pentru artă şi patrimoniu sunt ceea ce aşteptăm de la o societate de secol XXI.

Nu puţine sunt în lume manifestările în care creaţia contemporană este regina balului doar că, blocaţi în ideea că arta este o investiţie exclusiv financiară şi pentru că Muzeul Naţional de Artă Contemporană este departe, uşor inert şi greu accesibil, ne mulţumim cu copiile contemporane ale unui clasicism atât de cuminte de crezi că doarme. Bineînţeles, nici saltul la extrema şocului inestetic şi neartistic nu poate constitui o soluţie sau subiect al unei discuţii despre artă. De aceea, când e vorba de arta contemporană, avem nevoie de dezbateri deştepte şi iniţiative imaginative, de bani bine folosiţi, şi nu doar cheltuiţi. Şi o astfel de manifestare este, fără îndoială, Art Safari, pavilionul de artă ridicat în aceste zile de sfârşit, nu de lume, ci doar de săptămână, în Piaţa George Enescu, în mijlocul triunghiului descris de Ateneul Român, casa de licitaţii Artmark şi Muzeul Naţional de Artă al României.

Formula este originală şi interesantă, vin, cu exponate concrete, galerii private de artă contemporană, dar şi muzee cât se poate de sobre. Craiova vine cu Ţuculescu, Constanţa cu Balcic şi Baia Mare cu celebra şcoală-colonie de acum un secol şi ceva, de acolo. Nici Bârladul, Târgu Mureşul sau Timişoara nu au cum să fie mai prejos şi tot ce se întâmplă în standurile muzeelor de la Art Safari se constituie în remarcabile adevărate expoziţii. Desigur, fără vânzare. Se poate încerca, totuşi, la Muzeul Florean, de artă şi iniţiative contemporane, creat de un colecţionar cu posibilităţi financiare la Baia Mare, sau la Muzeul de artă comparată din Sângeorz-Băi, asimilat cu strădaniile lui Maxim Dumitraş. Sau, mai bine, de se nasc porniri de achiziţie, ceea ce este de recomandat, fiind vorba de artă contemporană, se poate trece în cortul beduin al galeriilor.

Într-o ordine alfabetică, nesedusă, dar abandonabilă când nu ne mai foloseşte, începem cu Artmark, care ne frunzăreşte amintirile şi clasamentele cu o defilare a gloriilor trecutelor licitaţii, inclusiv o galerie de nuduri feminine - aşa multe şi superbe au fost? - din mijlocul cărora ne zâmbeşte superba Aişe, pe care o vedem şi în reclama stradală. Pe artă veche, dar cu un accent pe contemporanul vibrant Florin Ghergu, merge şi European Art Gallery, cea care l-a adus la Bucureşti, nu cu mulţi ani în urmă, pe Nicolae Maniu, pictorul care tocmai şi-a supus Clujul şi nu numai. Puternică, lipsită de ezitări, AnnArt îşi pune accentele cunoscute, alături de simeze personalizate pentru Ion şi Constantin Pacea, în plină lumină în aceste zile. Inedit şi în exclusivitate la Sarroglia, galeria de artă, nu numai hotelul, care ni-l prezintă, ca într-un templu dedicat, pe discretul Adrian Costea, sculptor cu o fabuloasă biografie şi o fulminantă creaţie. Direct din tipar a ajuns la Art Safari şi volumul "Cronica unei morţi eşuate", metaforă în care descoperim personalitatea lui Adrian Costea desluşită de Miron Manega, cel care ni-l tot povesteşte pe artist. O galerie nouă clujeană, numită chiar Galeria 9, ni-l relevă şi-l prezintă pe Georges Mazilu, clar-obscurian cu accente de carnaval delicat, de origine şi devenire română şi trăitor, de decenii, în Franţa.

Pe Suzana Fântânariu, dintotdeauna o artistă de amplă şi originală exprimare, o regăsim, cu totul, la galeria Calpe, tânără ca iniţiativă şi ca spirit şi ca evidenţă de buletin de identitate. De fapt, Timişoara punctează o participare deosebită la această merituoasă iniţiativă de artă contemporană, făcând proba nivelului atins pe malul Begăi de acest domeniu. Celebra fundaţie Triade, luminată de personalitatea de minunată amintire a sculptorului Peter Jecza, ne aduce la Bucureşti numai nume de legendă - Paul Neagu, Constantin Flondor, Onisim Colta, ultimii doi, pictori, putând fi întâlniţi la acest safari de artă.

Păcatul omisiunilor a fost comis şi era, oricum, inevitabil. Dar nu mă dau dus, nu acasă, nici de acasă, ci tot pe holurile de labirint ale pavilionului Art Safari, până nu-l evoc pe Dan Tudor, one man show al informaţiei de artă, autor al Indexului independent al pieţei de artă din România, şi nu mă extaziez public la ce am aflat despre CERTO al INDE sau, tradus în limba ştiinţifico-fantastică, Centrul de Excelenţă pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică. Tinerii cercetători de acolo sunt în stare să falimenteze curăţarea tradiţională a tablourilor prin frecarea cu cartoful şi ne povestesc de mângâieri cu lasere care, fie lasă lucrurile mai curate ca niciodată, fie îţi înmagazinează imaginea la detaliu de por deschis, păstrând-o pe vecie. Pentru patrimoniu asta înseamnă curăţare, conservare şi chiar restaurare, scanări până dincolo de vizibil şi printuri 3D. De la piatră la hârtie, aproape orice poate fi curăţat fără frecare sau pierdere de material, doar prin gâdilare cu un laseraş, prin metode neinvazive sau fără chimii de detergent. Altfel spus, dacă nu ar fi ştiinţă avansată sau scumpă, ar trebui să avem cu toţii acasă aşa ceva, să ne salvăm patrimoniul colecţionat sau să vedem când s-au pus nişte straturi de pictură sau semnături ori să dăm un print 3D la nişte forme bestiale.

Desigur, nu este totul perfect la Art Safari, şi de ar fi aşa nu aş mai călca pe acolo. Nici măcar în Noaptea asta, a galeriilor, mai ales că aici este singurul loc unde accesul nu este gratuit. Fără îndoială, Art Safari este cea mai tare manifestare românească de piaţă de artă contemporană, un târgo-expoziţie cum nu s-a mai văzut pe la noi, şi doar în acest weekend poate fi vizitat.