Alin Cocoş va fi judecat în arest la domiciliu

Elena Deacu
Anticorupţie / 27 martie 2015

Decizia ÎCCJ este definitivă

Bica, Mihăilescu, Videanu şi Dorin Cocoş rămân în arest preventiv

Alin Cocoş, fiul omului de afaceri Dorin Cocoş, va fi judecat în continuare în arest la domiciliu, a decis, vineri, instanţa supremă, hotărârea în cazul său fiind definitivă.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis să înlocuiască măsura arestului preventiv cu cel la domiciliu în cazul lui Alin Cocoş, el urmând să părăsească Arestul Poliţiei, de îndată ce hotărârea va fi comunicată oamenilor legii.

Pe de altă parte, pentru ceilalţi inculpaţi din dosar - Alina Bica, Dorin Cocoş, Ionuţ Mihăilescu şi Adriean Videanu - măsura preventivă a fost menţinută.

Deciziile în cazul celor cinci este definitivă.

Alin Cocoş, alături de Alina Bica, Dorin Cocoş, Ionuţ Mihăilescu şi Adriean Videanu au fost trimişi în judecată în 27 februarie.

Alina Bica, Dorin şi Alin Cocoş şi Ionuţ Mihăilescu sunt în arest preventiv. În cazul fostului ministru al Economiei Adriean Videanu, instanţa a dispus să fie judecat sub control judiciar, dar a ridicat interdicţia de a se apropia de Dorin şi Alin Cocoş şi de Ionuţ Mihăilescu.

Omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin Cocoş, şi-au recunoscut faptele pentru care au fost trimişi în judecată în dosarul "Bica 2", a declara unul dintre avocaţii acestora.

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica este judecată în acest dosar pentru că a luat mită un teren, în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Stelian, pentru că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender în dosarul în care este judecat şi pentru abuz în serviciu în cazul lui Videanu.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Alina Mihaela Bica, la data faptelor secretar de stat şi reprezentant al Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), ulterior procuror şef al DIICOT, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (două fapte), abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte) şi favorizarea făptuitorului (două fapte).

Omul de afaceri Dorin Cocoş este judecat pentru trafic de influenţă (două fapte) şi dare de mită, iar fiul acestuia Alin Cocoş, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită.

Procurorii DNA i-au trimis în judecată şi pe Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost consilier al lui Alinei Bica, persoană apropiată lui Alin Cocoş, pentru complicitate la luare de mită (două fapte), şi pe Adriean Videanu, la data faptelor acţionar la o societate comercială, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 14 iunie 2014, Alina Bica ar fi primit, prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu şi în cote parţi egale cu acesta, un teren în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi din Snagov.

"Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Bica Alina Mihaela a dispus-o la data de 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat şi de reprezentantă a Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi care a corespuns interesului inculpaţilor Cocoş Dorin şi Cocoş Alin, în legătură cu dosarul de despăgubire nr.22714/FFCC având ca obiect suma de 377.000.000 euro (dosarul lui Gheorghe Stelian, n.r.)", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Anchetatorii susţin că, pentru a ascunde provenienţa acestui teren, Ionuţ Mihăilescu, împreună cu Alin Cocoş, ar fi generat şi intermediat "tranzacţii nereale imobiliare succesive, folosindu-se de relaţii cu prieteni şi membrii de familie".

Dorin Cocoş este acuzat că, în schimbul influenţei exercitate asupra Alinei Bica şi a altui membru al Comisiei Centrale a ANRP, ar fi pretins şi primit, în perioada de după 17 ianuarie 2011, de la Gheorghe Stelian, beneficiarul drepturilor litigioase, denunţător în cauză, suma de 10 milioane de euro, cu condiţia să-i asigure rezolvarea dosarului de despăgubire.

O altă acuzaţie adusă Alinei Bica se referă la abuz în serviciu în cazul lui Adriean Videanu, respectiv admiterea solicitării acestuia de ridicare a sechestrului asigurător de pe 80 de acţiuni, care fusese pus de procurorul care instrumentează dosarul Romgaz-Interagro. În acest dosar, Adriean Videanu este cercetat alături de alte persoane, pentru crearea unui prejudiciu de 11 milioane de dolari şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

O a treia acuzaţie adusă Alinei Bica în acest dosar se referă la favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender, respectiv la sprijinul acordat acestuia, pentru a nu fi condamnat la o pedeapsă cu executare în dosarul Carom. În decembrie 2014, Ovidiu Tender a fost condamnat în dosarul Carom la 11 ani şi patru luni de închisoare, decizia nefiind însă definitivă.

Acest dosar a fost disjuns din cel în care Alina Bica a fost trimisă în judecată, în 15 decembrie 2014, pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP, împreună cu membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

În acelaşi dosar sunt judecaţi pentru abuz în serviciu Crinuţa Dumitrean, fosta şefă a Comisiei Centrale de Despăgubiri, Sergiu Ionuţ Diacomatu, deputatul Cătălin Florin Teodorescu, Remus Virgil Baciu, Lăcrămioara Alexandru, Oana Vasilescu şi Dragoş George Bogdan. Evaluatorul Emil Nuţiu şi omul de afaceri Gheorghe Stelian sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb