Guvernul nu a transmis încă spre Parlament propunerile pentru posturile de preşedinte şi vicepreşedinţi ai ANCOM, conform noii proceduri, ele fiind "în pregătire", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anca Petrescu.
la finalul şedinţei de Guvern, Anca Petrescu a afirmat: "Încă nu a fost trimisă această propunerea, ea este în pregătire şi va fi trimisă în cel mai scurt timp posibil. Aşa cum spune noua reglementare, propunerea va fi trimisă către Parlament, instituţia care de altfel are în subordine ANCOM".
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a declarat, joi, că în şedinţa a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă care modifică legea de funcţionare a Autorităţii Naţionale în Telecomunicaţii ANCOM, respectiv numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor acestei instituţii se va face la propunerea Guvernului, aşa cum era şi înainte de modificare, dar cu aprobarea plenului Camerelor reunite, relatează News.ro. Înainte de aprobarea acestei OUG conducerea ANCOM era numită de către preşedintele României, la propunerea Guvernului.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Suceava, că "speţa ANCOM seamănă izbitor cu speţa ordonanţei 13", el subliniind că problema nu este de legalitate, ci de oportunitate şi că Guvernul încă nu a înţeles care este rolul său în arhitectura constituţională. Preşedintele a precizat că Guvernul are o putere foarte mare şi "poate să facă aproape orice, dar asta nu înseamnă că trebuie să facă orice", ci trebuie să guverneze, să ia decizii care sunt bune pentru dezvoltarea României, pentru apărarea ţării, pentru întărirea şi stabilizarea dezvoltării.