"Allianz-Ţiriac Asigurări" - creştere de 14 procente a afacerilor de retail

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 august 2012

Profit înainte de impozitare de 7,4 milioane de lei

Compania "Allianz-Ţiriac Asigurări" a încheiat primul semestru al anului 2012 cu venituri totale din activitatea de asigurări generale şi de viaţă de 460,2 milioane de lei, valoare egală cu cea înregistrată în aceeaşi perioadă din anul anterior. Profitul înainte de impozitare, calculat în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate (IFRS), a crescut cu 34%, până la valoarea de 7,4 milioane de lei, comparativ cu 5,5 milioane lei în primul semestru din 2011).

Veniturile din prime aferente poliţelor contractate de persoane fizice în perioada ianuarie - iunie 2012 au înregistrat o creştere de circa 14 procente, depăşind 160 milioane de lei. În paralel, compania şi-a consolidat poziţia pe segmentul comercial şi corporate, poliţele contractate de persoane juridice (exclusiv leasing) generând venituri de circa 220 milioane de lei, cu 3 milioane de lei mai mult decât în primele 6 luni din 2011.

Pe segmentul de asigurări generale, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie, primele brute subscrise de Allianz-Ţiriac s-au situat la 407,1 milioane de lei, foarte aproape de valoarea înregistrată în acelaşi interval din 2011 (409,7 milioane de lei). Cele mai importante contribuţii la realizarea acestor venituri le-au avut asigurările Casco (pondere 48%), Property (22%) şi RCA (21%).

În primul semestru din 2012, asigurările de sănătate (poliţele de grup Sanaplan şi poliţele de asigurare de sănătate pentru călătorii în străinătate) au generat prime brute subscrise de peste 7,2 milioane de lei, cu 23 de procente mai mult decât în primele 6 luni din 2011. Asigurările de răspundere civilă generală au evidenţiat, de asemenea, o creştere susţinută, de peste 18 procente, contabilizând un nivel al primelor brute subscrise de peste 18 milioane de lei, în perioada ianuarie - iunie 2012.

O evoluţie pozitivă a fost consemnată şi la nivelul subscrierilor RCA, care au avansat în primul semestru din anul curent cu mai bine de 9 procente, până la un nivel de circa 88 milioane de lei. Mai cu seamă vânzările de poliţe individuale au susţinut această creştere. Astfel, poliţele RCA contractate de persoane fizice în perioada ianuarie - iunie 2012 au generat venituri cu peste 30% mai mari faţă de acelaşi interval din 2011.

La nivelul portofoliului property, veniturile semestriale au rămas stabile la valoarea de aproximativ 91 milioane de lei. Circa o treime din aceasta sumă este reprezentată de primele brute subscrise pentru asigurarea locuinţelor.

Afacerile Casco s-au contractat cu circa 7 procente, până la un nivel al subscrierilor semes­triale de 195 milioane de lei. Scăderea a fost generată exclusiv de portofoliul de leasing la nivelul căruia numărul contractelor de leasing ajunse la scadenţă rămâne mai mare decât numărul poliţelor Casco noi încheiate de societăţile de leasing partenere. Totuşi, este de remarcat faptul că portofoliul de asigurări Casco non-leasing a avut o evoluţie pozitivă, înregistrând subscrieri semestriale (primul semestru 2012, comparativ cu primul semestru 2011) cu circa 5 procente mai mari. Şi aici, creşterea a fost susţinută de vânzările superioare pe retail (+15%).

Pe segmentul asigurărilor de viaţă, Allianz-Ţiriac a realizat vânzări de 53,1 milioane de lei în primul semestru din 2012, cu 5 procente mai mult decât în primele şase luni din anul anterior (50,6 mil. lei). Şi la nivelul acestui segment, portofoliul generat de contractele cu persoane fizice a înregistrat o evoluţie pozitivă. Astfel, numărul de poliţe individuale de asigurări de viaţă emise de Allianz-Ţiriac în perioada ianuarie - iunie a anului curent a fost cu circa 10% mai mare decât în acelaşi interval din 2011.

Structura portofoliului de asigurări de viaţă rămâne echilibrată, poliţele tradiţionale generând 54% din primele brute subscrise, restul de 46% reprezentând vânzări de poliţe de asigurări de viaţă cu componentă investiţională (index sau unit-linked).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb