Mai multe bănci din Rusia vor începe să folosească, în decembrie, Sistemul Naţional de Plăţi, creat de statul rus ca alternativă la MasterCard şi Visa, după ce, în luna martie, cei doi operatori au refuzat să presteze servicii pentru mai multe bănci ruseşti, sancţionate de Statele Unite, conform Mediafax.
Primele operaţiuni care vor testa noul sistem de plăţi electronice se vor desfăşura la mijlocul lunii decembrie, transmite Sputnik News.
Băncile care vor beneficia cu prioritate de adoptarea noului sistem sunt cele sancţionate de Statele Unite şi Uniunea Europeană, printre acestea numărându-se "Alfa-Bank", "Ural Bank of Reconstruction and Development, Gazprombank" şi "Rosbank", potrivit lui Vladimir Komlev, directorul general al Sistemul Naţional de Plăţi. Acesta a precizat că băncile au fost alese luând în considerare criterii ca volumul transferurilor de bani, platforma tehnologică utilizată şi regiunea în care operează, întrucât există diferenţe logistice importante între sistemul folosit în Moscova şi cele din alte regiuni ale Rusiei.
Sistemul va deveni complet funcţional în primul trimestru al anului viitor, urmând ca toate tranzacţiile făcute cu carduri Visa şi MasterCard să fie procesate prin intermediul Sistemului Naţional de Plăţi. De asemenea, noua entitate va putea emite carduri proprii începând cu anul viitor.
La sfârşitul lunii martie, "Visa" şi "MasterCard" au refuzat să presteze servicii pentru mai multe bănci ruseşti, în urma sancţiunilor impuse de Statele Unite, din cauza conflictului din Ucraina. Atunci, Rusia a anunţat că ar putea lansa un sistem de plăţi propriu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.12.2014, 13:02)
Europa TREZESTETE! Ce atita "america", unitatea si intelegerea cu vecinii din coasta face "casa" puternica, nu cu "baronul" de peste ocean care se crede absolutul in toate. Cum de licuricii se trezesc sa "amendeze", acum, cele mai mari banci din Franta si Germania. Bancile lor sunt "case ale Domnului", mai sfinte ca cele de la Vatican? Sa fim seriosi. Avem, noi europenii, in fruntea tarilor noastre si a parlamentului european de la Brussel numai marionete, cu dosare "pe teava" ce daca se "trag", se incheie cariera politica?