China simulează o blocadă a Taiwanului

S.B.
Internaţional / 1 aprilie

China simulează o blocadă a Taiwanului

China avertizează marţi că eforturi în favoarea independenţei Taiwanului vor conduce la "război", iar armata chineză anunţă manevre militare de anvergură în jurul Taiwanului, potrivit news.ro.

"Independenţa Taiwanului înseamnă război, iar promovarea independenţei Taiwanului înseamnă împingerea locuitorilor Taiwanului către o situaţie periculoasă de conflict armat", ameninţă într-un comunicat un purtător de cuvânt al Biroului Afacerilor Taiwaneze, însărcinat cu politicile partidului-stat în Taiwan, Zhu Fenglian.

Armata chineză anunţă tot marţi că a mobilizat forţe terestre, navale şi aerien în jurul Taiwanului la exerciţii militare de instituire a unei blocade a insulei.

Aceste manevre sunt menite să transmită un mesaj de "avertisment ferm şi descurajare energică" separatiştilorde pe insulă.

"Aceste exerciţii sunt axate în principal pe pregătirea de luptă mare-aer a unor misiuni de patrulare, dobândirea comună a unei superiorităţi globale, luarea cu asalt a unor ţinte maritime şi terestre şi blocada unor zone-cheie ale căilor martime", anunţă un purtător de cuvânt al Comandamentului Teatrului de Est al armatei chineze, colonelul Shi Yi.

Forţele armate chineze "se apropie de Insula Taiwan din multiple direcţii", a anunţat el, prezentând aceste manvre ca fiind "legitime şi necesare în vederea salvării suveranităţii şi unităţii naţionale a Chinei".

Ministerul taiwanez al Apărării a confirmat că Beijingul şi-a desfăşurat portavionul Shandong şi alte nave în jurul insulei - 19 în 24 de ore până marţi la ora locală 6.00 (1.00, ora României).

Taipeiul "urmăreşte îndeaproape manevrele portavionului Shandong şi altor avioane şi nave care au intrat ieri (luni) în zona de răspuns a Taiwanului", anunţă într-un comunicat ministerul.

Paza de Coastă chineză a anunţat că a efectuat misiuni de "patrulare de aplicare de departe" în jurul Taiwanului.

"Nave ale Pazei de Coastă au efectuat (misiuni de) patrulare de aplicare a legii în apele din jurul Insulei Taiwan şi au desfăşurat exerciţii presum inspecţii şi capturări, operaţiuni de interceptare şi de confiscare a navelor neautorizate", anunţă într-un comunicat un purtător de cuvânt al Biroului Mării Chinei de Est al pazei de Coastă chineze, Zhu Anqing.

China consideră că Taiwanul, guvernat în mod autonom, face parte din teritoriul chinez şi nu exclude să folosească forţa, într-o zi, pentru a prelua controlul asupra arhipelagului.

Beijingul şi-a intensificat în ultimii ani încercuirea Taiwanului cu avioane de vânătoare şi nave de război, cu scopul de a-şi susţine revendicarea suveranităţii, pe care Taipeiul o respinge.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6059
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9635
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.3913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb