Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca de Revelion

A.D.
Miscellanea / 1 ianuarie 2025

Vladimir Lipaev/Ambasada Rusiei in Romania/Facebook

Vladimir Lipaev/Ambasada Rusiei in Romania/Facebook

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, în vârstă de 65 de ani, a fost transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca în noaptea de Revelion, după ce a suferit probleme medicale, transmite news.ro. Apelul la 112 a fost făcut de o angajată a ambasadei, cu puţin înainte de miezul nopţii.

Reprezentanţii ambasadei Rusiei au declarat că ambasadorul Vladimir Lipaev a fost supus unor investigaţii medicale şi că starea sa nu este gravă.

"S-a simţit puţin rău, şi-a pierdut cunoştinţa şi ne-am speriat. Primele investigaţii arată că nu este nimic serios. Mulţumim echipajului de la ambulanţă, care a sosit foarte repede, şi personalul care este extrem de amabil şi profesionist", a declarat un reprezentant al ambasadei.

Vladimir Gheorghievici Lipaev şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Klaus Iohannis în iunie 2024.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. “A-nceput de ieri sa cada, cate un mujic pe strada”:-)…o fi ramas “fara gaz”:-)

    1. prea multa vodka de revelion. nimic grav.

    Se pune problema de ce seamănă cu mine? E și el geto-dac?

    1. Pro kremlinii seamana toti intre ei. vezi si iliescu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb