America votează! Ei, şi?

Poate părea lipsă de respect sau doar o întorsătură de condei, menită să atragă atenţia cititorului. Adevărul este însă altul. Aceste alegeri prezidenţiale sunt, după cum reiese din cele mai autorizate analize ale specialiştilor, cele mai lipsite de consecinţe pentru destinul marelui continent politic care sunt Statele Unite ale Americii. Desigur, miza există şi nu este deloc mică, dacă privim din perspectiva celor doi candidaţi şi ai echipelor care i-au susţinut pe parcursul lungii campanii prezidenţiale. Competiţia este importantă pentru cei care au investit în mandatul potenţial al celor doi, Obama şi Mitt Romney, de la nucleele dure ale marilor partide americane, Democrat şi Republican, la sponsorii economici pe milioanele cărora s-a făcut uriaşa risipă a campaniei şi ale căror interese le reprezintă, întotdeauna, "Omul nostru de la Casa Albă"! Cu toate acestea, niciodată, cel puţin de la jumătatea secolului trecut încoace, viitorul Preşedinte al SUA nu a avut un spaţiu de manevră mai redus. Timpul marilor orizonturi pare să se fi stins. Tentativa de a pune pe agenda Americii temele clasice ale "Puterii Imperiale", într-o lume post război-rece unde părea că rolul de "Unică Super-Putere" nu avea cum să-i fie contestat, a dus la cea mai gravă criză internă şi la cel mai contraproductiv bilanţ în planul relaţiilor internaţionale, din ultimii cincizeci de ani. În fapt, primul mandat Obama abia a avut timp să strîngă parte din cioburile politicii celor trei mandate republicane, "marca Bush", risipite nu doar pe întreg cuprinsul Statelor Unite, ci pe tot mapamondul.

Este unul dintre motivele importante pentru care mandatul prezidenţial, care se încheie, pare şi chiar este atît de tern, de lipsit de orizont şi anvergură. Este motivul pentru care candidatul republican, Mitt Romney, nu a avut cum să construiască un discurs electoral credibil, dincolo de linia simplă: "Dacă mai este ceva de făcut pentru America, atunci eu pot să fac mai bine decît Obama!" La asta s-a redus toată risipa de discursuri şi intervenţii publice din ultimul an. La asta s-au redus celebrele, dar tot mai puţin relevantele dezbateri televizate ale candidaţilor. Acesta este motivul pentru care cei doi, în ciuda unor importante diferenţe de statură politică şi de stil, se află atît de aproape unul de celălalt în sondajele electorale.

Oricine se poate convinge de toate acestea, privind temele şi controversele campaniei, ilustrate într-un concis tablou. În materie de politici economice, Obama prezintă bilanţul pachetului de măsuri aprobate de Casa Albă, prin care Administraţia a pompat 768 de miliarde în reduceri de taxe, în investiţii de infrastructură şi educaţie, programe de cercetare. Rezultatele bune ale programului de sprijin pentru industria de automobile au devenit, acum, argumente cu greutate în tabăra Obama. Bătrîna roată motrice a creşterii în economia americană îşi face din nou datoria!

De cealaltă parte, Romney contes-tă reforma în domeniul asistenţei medicale, pe temeiul creşterii cheltuielilor în bugetul federal, iar pentru restul, scandează mantra republicană a deregularizării, ca politică panaceu pentru "eliberarea forţelor bune" ale economiei Americii. În materie de taxe, mandatul Obama II propune continuarea măsurilor din primul mandat, menite să reducă fiscalitatea pentru veniturile mici şi mijlocii, res-pectiv să o crească pentru veniturile mari şi foarte mari; un model inspirat de propunerea multi-miliardarului Warren Buffet. De cealaltă parte, Romney rămîne fidel abordării clasice a republicanilor: "Lăsaţi banii la cei care-i cîştigă; ei ştiu mai bine decît Guvernul ce să facă cu ei, iar consecinţele pozitive nu vor întîrzia să apară, pentru toată lumea!" În privinţa energiei, poziţiile celor doi candidaţi reflectă competiţia dintre cele două mari grupuri de interese: energie din surse alternative, energie din petrol şi gaze! Interesele sunt mari, investiţiile şi cîştigurile se exprimă în miliarde, de aceea competiţia este dură. Obama sprijină primul grup, Romney joacă pe mîna "petroliştilor". Deşi au existat şi alte teme interne de dezbatere, cum ar fi emigraţia ilegală, mult întîrziata reformă a sănătăţii sau tema atitudinii legale faţă de avort, în realitate ponderea lor în conturarea profilului politic al candidaţilor a fost foarte redusă. În materie de securitate internă şi apărare, programul Obama este greu de contestat, mai ales că reducerile bugetare de circa 487 miliarde din sectorul apărare, prevăzute pentru următorul deceniu, au fost convenite de comun acord cu republicanii. Retragerea din Afganistan este deja hotărîtă şi nici unul dintre candidaţi nu are cum să schimbe ceva din ceea ce a fost deja convenit la nivelul alianţei NATO.

Diferenţele de agendă şi de soluţii între cei doi candidaţi prezidenţiali există şi sunt, în unele puncte, semnificative. Cu toate acestea, oricine va fi la Casa Albă, din februarie anul viitor, va fi constrîns în acţiunile sale nu atît de agenda politică internă şi cu atît mai puţin de agenda electorală a unei campanii pe care pînă atunci toată lumea o va uita! Viitorul Preşedinte al SUA va avea pe agendă temele dificile ale crizei financiare, pentru care, în realitate, nu poate face mare lucru. Experienţa Planului Paulson prin care guvernul federal a intervenit cu decizii majore în desfăşurarea evenimentelor din sistemul financiar arată că evenimentele ulterioare au fost prea puţin influenţate, astfel. Sistemul are logica lui, criza are parcursul ei! Oricum ai privi lucrurile, Federal Reserve este, din această perspectivă, o instituţie mai importantă decît Guvernul Federal; ves-tea proastă pentru toţi este că FED-ul şi-a declarat deja oficial incapacitatea de a influenţa mai mult cursul evenimentelor. În afară de tipărirea de bani, altă soluţie nu mai există! Toată lumea se roagă, fiecare în legea lui, ca ea să funcţioneze, în cele din urmă! Tot ce contrazice această soluţie este considerat la Washington, ca şi pe Wall Street, detrimental intereselor americane, ceea ce face ca o parte tot mai largă a lumii, din Europa, pînă în miezul Asiei, să fie percepută de politicienii Americii ca zonă non-amicală, dacă nu chiar inamicală!

America a ales, deja! Iar cursul istoriei va fi în continuare, pentru ea, unul cît se poate de dificil. Cine va fi la cîrmă, pentru următorii patru ani? Foarte probabil Obama! Sau, poate cine ştie, Romney! America alege!