Americanii pregătesc investiţii de 2,5 miliarde de dolari în Europa Centrală şi de Est

RĂZVAN RADU
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 martie 2004

Overseas Private Investment Corporation (OPIC) va crea, în cîteva luni, un nou fond de investiţii destinat ţărilor în tranziţie din Europa Centrală şi de Est, a declarat ieri Peter Watson, preşedintele agenţiei, în deschiderea conferinţei "Oportunităţi de investiţii în ţările emergente din Europa". Aportul OPIC va fi de 65 milioane de dolari, respectiv pînă la 45% din capitalul total al fondului. Restul va constitui aport al societăţii care va administra fondul. "Vom selecta un administrator în cîteva luni", a spus Peter Watson. "Prin lansarea acestui fond, sperăm să deblocăm o parte din oportunităţile pe care această regiune le prezintă pentru potenţialii investitori şi să aducem o infuzie de capital pentru noi afaceri cu potenţial de creştere", a adăugat preşedintele OPIC.

OPIC va lansa un nou fond de investiţii în regiune

OPIC este o agenţie guvernamentală din Statele Unite care susţine investiţiile americane în exterior, dezvoltarea economică a pieţelor emergente şi sprijină sectorul privat în administrarea riscurilor asociate investiţiilor străine directe. "În cei 33 de ani de activitate, OPIC a investit aproximativ 2,7 miliarde dolari în 126 de proiecte în ţările emergente din Europa, transferînd tehnologie, acordînd consultanţă, stimulînd creşterea economică şi creşterea standardului de viaţă pentru oamenii din ţările care au beneficiat de aceste proiecte", a declarat Peter Watson, preşedintele agenţiei.

"Guvernul american are în vedere în următorii ani investiţii private în valoare de 2,5 miliarde de dolari pentru zona Europei Centrale şi de Est, în special pentru România", a declarat mi-nistrul finanţelor publice, Mihai Tănăsescu, la sfîrşitul unei întîlniri cu preşedintele OPIC, Peter Watson. "România este o ţară foarte stabilă economic şi politic, va fi în membră NATO şi UE şi este o piaţă mare", a argumentat Mihai Tănăsescu, încercînd să explice de ce americanii ar prefera ţara noastră.

"Americanii sînt interesaţi de domenii precum telecomunicaţiile, cel hotelier sau petrol şi gaze. Interesul pentru sectorul petrolier nu însemnă neapărat participarea la privatizarea «Petrom», ci eventuale parteneriate cu vitorul investitor strategic", a adăugat Tănăsescu.

Prezent la deschiderea conferinţei, preşedintele Ion Iliescu a subliniat că ţările din Europa Centrală şi de Est se confruntă cu aceleaşi probleme, legate de infrastructura încă nemodernizată, de o agricultură neperformantă. "Evoluţiile pozitive din ultima perioadă, ritmul creşterii economice, calificarea înaltă a forţei de muncă şi costul ei redus constituie avantaje pentru investitorii străini, respectiv pentru cei americani", a spus şeful statului. Ion Iliescu a subliniat că mai trebuie luate măsuri pentru reducerea birocraţiei, a eficientizării administraţiei, creşterii transparenţei şi asigurării unui climat de afaceri stabil. Preşedintele a apreciat nivelul relaţiilor economice şi comerciale dintre SUA şi România, aflate în creştere în ultimii trei ani, precizînd, însă, că nivelul investiţiilor americane în ţara noastră, de aproximativ 700 milioane dolari, este încă modest.

La rîndul său, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Michael Guest, a declarat că reuniunea de la Bucureşti "poate să ajute la stabilirea unor contacte clare de afaceri, atît între companiile americane şi cele locale, cît şi între cele din această zonă a Europei".

La conferinţa începută ieri au participat peste 300 de reprezentanţi din 15 ţări din Europa Centrală şi de Est, oficialităţi ale administraţiei SUA şi reprezentanţi ai mai multor firme americane.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb