Preşedintele SUA, George Bush, pledează pentru desfiinţarea, pînă în anul 2010, a subvenţiilor agricole acordate ţărilor bogate. Situaţia în domeniu, dar mai ales ajutorul acordat ţărilor sărace din Africa este în atenţia dezbaterilor G8 (cele şapte state puternic industrializate, plus Rusia). Reuniunea G8 este găzduită zilele aces-tea, de Scoţia.
Bush subliniază, însă, că cel mai bun loc pentru discuţii pe marginea acestor subvenţii este ciclul întîlnirilor de la Doha (Qatar), sub patronajul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Specialiştii au propus crearea la Doha (Qatar) a unui Fond al Sudului pentru Dezvoltare şi asistenţă umanitară, al cărui obiectiv este promovarea "dezvoltării socio-economice, sanitare şi în domeniul educaţiei, precum şi a luptei împotriva sărăciei şi a catastrofelor umanitare". Qatarul a alocat fondului 20 de milioane de dolari, iar China şi India au anunţat o contribuţie de cîte două milioane de dolari. Potrivit experţilor, ţările dezvoltate ar trebui să consacre 0,7% din PIB ajutorării ţărilor sărace. În prezent, acestea donează 0,2-0,3% din PIB, potrivit statisticilor OECD.