Cineva (nu contează cine) de la o publicaţie (nu contează care) mi-a solicitat un interviu după publicarea celui de-al doilea volum. Nici până acum nu ştiu dacă interviul a fost solicitat datorită funcţiei (nu contează care) deţi-nute de mine o lungă perioadă într-o anumită instituţie (nu contează care).
Contează doar că, datorită funcţiei (nu contează care) pe care nu am mai deţinut-o de la un anumit moment dat, interviul respectiv (care ulterior a devenit o prezentare a cărţii lansate) nu s-a mai publicat în revistă (nu contează care).
Şi totuşi aceste lucruri contează.
De ce? Pentru că funcţiile pe care le deţinem sunt vremelnice. Iar cine nu înţelege asta este un om care nu contează.
Ceea ce contează este dacă ai lăsat ceva în urmă. Dacă ai schimbat ceva în bine. Dacă ai dat sens existenţei tale şi a celor din jur.
O să revin asupra acestui subiect (poate) cu alt prilej.
Problema mea atunci (ca şi acum) a fost legată de modalitatea (cât mai firească) prin care să semnalizez faptul că nu mai lucrez în funcţia (nu contează care) din acea instituţie (nu contează care), ci am ales să-mi schimb total modul de viaţă.
Pentru că ultima carte abordează schimbarea, am decis să fiu eu, însumi, subiect al schimbării.
Am ales să fac lucruri care contează. Am decis să trăiesc!
După ani de zile în care am făcut lucruri care, foarte adesea, nu contea-ză; după ani de sacrificii care au contat mai mult pentru cei foarte dragi mie (aşa cum am scris în prefaţa cărţii) şi nu pentru cei în dreptul cărora am scris (iar ei au semnat) lucrări de general sau de doctorat... am decis să fiu liber!
Am ales să muncesc într-o cu totul altă branşă profesională, într-un cu totul alt mediu profesional. Am decis să mă schimb; nu doar să vorbesc despre schimbare. Dacă ar fi să fac o comparaţie cu locul anterior de muncă: am decis nu să mut alţi oameni în funcţii (să-i "ventilez"), ci am ales să mă "ventilez" singur, fără să mi se dicteze acest lucru.
Am decis să lucrez acolo unde cred că aportul meu contează. Am decis să am şefi care - cel puţin pentru mine - contează; într-o firmă care contează, pentru că fac lucruri anonime, dar care contează pentru ţara mea, familia mea şi pentru mine.
Să revin la textul articolului.
Dată fiind funcţia mea anterioară (care nu contează), el urma să fie publicat de îndată. Întrucât i-am menţionat directorului publicaţiei (care nu contează) că sunt un simplu cetăţean (care contează) şi nu titularul vremelnic al unei funcţii (care nu contează) dintr-o instituţie (care nu contează), articolul nu a mai fost publicat.
Dacă citiţi cele ce urmează, înseamnă că opinia oamenilor care nu (mai) au funcţii contează.
Informaţie suplimentară/de context: am publicat cu ceva timp în urmă un articol intitulat "Acei anonimi care pot scoate România din anonimat" - îl puteţi găsi pe Internet. A fost scris în perioada în care deţineam funcţia (care nu contează) în acea instituţie (care nu contează). Şi atunci (ca şi acum) cred că anonimii contează mai mult decât cei ce revendică funcţii (care nu contează)!
Articolul a fost apreciat de mulţi anonimi (care contează) şi pot face lucruri incredibile pentru ţara asta (care contează); anonimi care ar trebui să conteze mai mult pentru/decât acei politicieni care nu contează, dar care vremelnic ne conduc ţara şi ne influenţează des-tinele.
Redau draftul de articol, aşa cum l-am scris atunci. Este despre profesiunea mea de credinţă: analiza de intelligence (care contează) şi, respectiv, despre nevoia de schimbare.
Articolul are, totodată, o cheie de lectură pe care vă invit să o descoperiţi.
Informaţia este putere, se spune adesea, însă orice analist de intelligence va completa dictonul: informaţia este putere, dacă este obţinută la timp şi dacă este folosită în mod corect. Degeaba avem informaţia dacă nu ştim să o folosim (ex. atacurile teroriste din 9/11); degeaba ştim ce să facem cu ea, dacă beneficiarul (consumatorul) ei nu o înţelege, nu vrea să o utilizeze sau, şi mai rău, o foloseşte în scop personal/de grup.
Degeaba culegem tot mai multe informaţii, dacă nu are cine să le analizeze. Din această perspectivă, analiza de intelligence reprezintă una dintre cele mai incitante şi provocatoare profesii. De ce spun asta?
Nu pentru că, analist fiind, voi fi tentat să ţin partea acestei minunate profesii, ci pentru că aceasta pare să fie realitatea în era globalizării cunoaşterii/informaţiei. În orice entitate care lucrează cu informaţia, analiza este (sau ar trebui să fie) crème de la crème.
Cum am mai spus-o, analiza este cartea de vizită a oricărei entităţi care lucrează cu informaţia, tot aşa cum analiza de intelligence este cartea de vizită a oricărui serviciu de informaţii.
Toate acestea le-am explicat în cartea publicată la finele anului trecut (Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, Editura RAO), şi anume că, fără analiză, intelligence nu poate exista. Şi aici simt nevoia să evidenţiez un mesaj pentru cei care au "cheia de lectură": analiza, fără intelligence, poate exista! (ex. Oxford Analytica ş.a.).
Cu privire la volum, dincolo de popularizarea acestei profesii, scopul meu a constat şi în dezvoltarea unui nonpaper cu un set de recomandări şi propuneri care să susţină procesul de consolidare a culturii analitice de intelligence în România.
Este, probabil, o consecinţă a faptului că o lungă perioadă am fost analist de intelligence, trainer şi manager de analişti şi am fost preocupat să eficientizez această activitate, să aduc metode ştiinţifice în activitatea de zi cu zi şi să contribui la conturarea identităţii acestei branşe. Tot aşa cum analiza este menită să confere semnificaţie/sens unor informaţii aparent disparate (ca într-un puzzle imprecis), tot astfel şi eu am fost preocupat să confer semnificaţie/sens acestei profesii.
Este motivul pentru care am propus un concept de schimbare în domeniul analizei. Dar vă las să citiţi despre "modelul 3P" pe care l-am definit în carte şi care a reprezentat subiectul mai multor studii publicate (inclusiv în International Journal of Intelligence and Counterin-telligence).
Reevaluând rolul şi locul analizei, în carte am vorbit despre ciclul de intelligence, în care analiza este adesea tratată drept o simplă etapă. Am abordat şi stereotipurile legate de analiză, dat fiind statutul său de interfaţă între "triburile" ("Tribes Theory" în literatura anglo-saxonă, de ex. Mark Lowenthal, Tribal tongues: Intelligence consumers, intelligence producers, în The Washington Quarterly, 1992) operaţional (al celor care culeg informaţii) şi decizional (al celor care trebuie să adopte decizii de stat).
Dacă ar fi să esenţializez întreaga mea concepţie despre analiză, aş spune că mi-aş dori ca ea să fie poziţionată în centrul ciclului. Sau, cum am spus în carte, "locul analizei în cadrul arhitecturii instituţionale [...] este departe de modelul occidental, unde analiza şi analistul sunt poziţionaţi în centrul ciclului de intelligence, influenţând culegerea, realizând produsele şi gestionând relaţiile cu consu-matorii".
Greu de operaţionalizat o schimbare în acest domeniu complex şi, totuşi, am arătat că se poate. Am prezentat concepte şi teorii relevante cu privire la schimbare şi am încercat să identific factorii care determină necesitatea schimbării în intelligence. Adaptând teorii recunoscute, precum cea a lui K. Lewin (A Dynamic Theory of Personality, McGraw-Hill Book Company, New York&London, 1935), am încercat să prezint modele de schimbare ce pot fi opera-ţionalizate în mod practic.
Am extras concluzii cu privire la locul în care se află România din acest punct de vedere - chiar dacă asta a generat unele nelinişti/probleme titularilor vremelnici ai unor funcţii -, încrezător fiind că este nevoie de determinare şi trebuie depuse eforturi conjugate în sensul realizării schimbării şi abordării acesteia - nu ca pe o ameninţare, ci ca pe o oportunitate ce nu trebuie ratată.
Rar, dar parcă tot mai des în ultima perioadă, analiştii au un cuvânt de spus în România. Poate este un truism, însă - dincolo de cărţi, dictoane sau opinii legate de analiză - în spatele procesului şi al produsului de analiză stau analiştii. Sunt oameni ca toţi ceilalţi, doar că au fost selectaţi după anumite criterii (destul de riguroase) şi sunt pregătiţi să utilizeze metodele gândirii critice şi creative.
Modul lor de a analiza îşi pune amprenta asupra deciziilor de securitate şi, implicit, a destinelor noastre. Cu toate acestea, sunt oameni simpli, cu mult bun-simţ, absolut normali, cu rate la bancă, probleme, nelinişti şi, nu de puţine ori, frustrări.
Am descoperit, în ultima perioadă, că există analişti şi în afara porţilor unei instituţii de stat. De altfel, consider că analiza nu este un job, ci o vocaţie, o profesiune de credinţă.
Am mai descoperit că nu doar statul investeşte în educaţia de securitate, în promovarea valorilor naţionale, ci şi mediul de afaceri şi zona non-guvernamentală. Că, în funcţie de perspectiva cu care analizezi, albul uneori devine negru şi invers. Că, în fapt, nu există alb şi negru, ci multe nuanţe de gri.
Mult timp am fost convins că suntem unici prin modul de raportare la valorile şi interesele naţionale. Aşa cum am scris în carte, e posibil să fi fost "chiori în Ţara orbilor".
Petrecând ceva timp şi în lumea academică, am descoperit platforme sociale/civice care promovează valori autentice mai puternice uneori decât întreg eşafodajul complicat al instituţiilor de stat. O viaţă în slujba intereselor naţionale ajunge să te focalizeze exclusiv pe sarcini şi urgenţe. Uităm adesea să ne întrebăm care este finalitatea reală/socială a muncii noastre? Mama mea îmi spunea că nu crede că îmi fac treaba bine, de vreme ce nu-i creşte pensia... Cât adevăr!
Aşa se face, că în lumea privată, am descoperit că, dincolo de sarcini şi urgenţe profesionale, eficienţa în activitate se măsoară şi în indicatori de performanţă (pensia la care se referea mama mea).
Am aflat că aceşti indicatori se măsoară la "beneficiarul final" (cetăţeanul), şi nu la "beneficiarul legal" (o altă instituţie de stat).
Hârşâit prin realităţile sistemului naţional de securitate, la un moment dat am simţit nevoia nu doar să implementez schimbarea în organizaţia din care făceam parte, ci şi să vorbesc despre schimbare.
Aşa a apărut ideea cărţii. Mai mult, am decis să mă supun şi pe mine procesului schimbării. Odată ce mi-am schimbat perspectiva de analiză şi de viaţă, am început să cunosc realitatea securităţii cetăţea-nului de rând, care nu se suprapune adesea cu ceea ce am defini drept securitatea statului. Am vorbit, într-un interviu, despre migrarea conceptului de securitate naţională (înţeleasă adesea ca securitate a statului) către securitatea umană (a individului).
Cu privire la schimbare, să nu uităm că, în actuala perioadă de criză economică, de emergenţă a riscurilor nonclasice şi de accentuare a imprevizibilului ("lebedele negre", în accepţiunea lui Nicolas Taleb - Lebăda neagră. Impactul foarte puţin probabilului, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008), schimbarea va deveni regula şi nu excepţia. În curând şi teoriile de management ar putea deveni doar teorii ale managementului schimbării, pentru că nu există entitate (individ, grup sau instituţie) care să fie exceptată de la presiunea şi nevoia schimbării.
Şi aşa cum spunea Ch. Darwin, "nu supravieţuiesc speciile cele mai puternice, nici cele mai inteligente, ci cele mai uşor adaptabile".
1. Interesant
(mesaj trimis de Valeriu în data de 13.03.2013, 11:09)
Din pacate, aceasta perspectiva apare numai dupa parasirea unor institutii (a caror denumire nu conteaza), situatie favorizata de izolarea truditorilor in ale "intereselor nationale".
Interesanta abordare, care confirma un adevar trist: oamenii din acele institutii chiar cred ca sunt singurii care isi iubesc tara.
Salutar curajul de a pune - macar si pentru o clipa - oglinda in fata unor tabuuri.
Democratia nu este sinonima cu meritocratia si este rolul relatiilor sociale stabilite prin legi sa ajusteze oarecum acest lucru. Nu cred ca si-a propus cineva un astfel de obiectiv, asa ca lumea politicienilor, lumea specialistilor, lumea media si cea cu adevarat reala (strada) vor continua sa coexiste in planuri separate daca nu paralele.
Sper ca prospetime spiritului se va pastra si dupa cativa ani de "privat".
SUCES!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Turbinca în data de 13.03.2013, 21:06)
ne regasim mai multi in acest articol.
Pacat ca nu spune cu nume si prenume. Eu as fi gustat orice dezvaluire in clar, precisa si exacta. Ca ne-am saturat sa fim pacaliti. Sper ca cei care conteaza cu adevart (anonimii la care facea referire autorul... apropos cine este autorul?) sa schimbe cu adevarat romania. Stiti vorba aia: ce tara frumoasa! pacat ca e populata cu politicieni si politruci care conduc o masa de oameni care nu stiu sa se conduca.
2. reactie
(mesaj trimis de florentin în data de 22.03.2013, 18:40)
felicitari pentru curajul de a "conta", domnule!
cu respect!
3. fără titlu
(mesaj trimis de eu în data de 28.03.2013, 19:28)
Am gasit un comentariu interesant pe o pagina personala si anonima cosulcufragi pe wordpress.
4. Un simplu cititor
(mesaj trimis de Cătălina G în data de 29.03.2013, 00:54)
Am o întrebare pentru autorul articolului.
Citez: Am ales să fac lucruri care contează. Am decis să trăiesc!
Înainte de a părăsi instituția (să fiu în trend - nu contează care) nu ați trăit?
Faza cu VENTILATU este o mare porcărie, cine a inventat acest lucru sa și-l ...
Angajații (oamenii, în general) nu sunt obiecte de schimb, sunt cel mai de preț avut al societății. Poate în viitor mai marii de la stat vor lua exemplu de la multinaționale și vor investi în personal așa cum se cuvine, nu doar pe hârtie.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de eu în data de 30.03.2013, 20:55)
Am trait si inainte, insa prea putin pentru cei care cu adevarat conteaza. Am fost captiv unui sistem si am crezut in anumite idealuri. Am devenit insa mai realist, mai pragmatic.
4.2. ...cu alta parere (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de Alt simplu cititor în data de 29.11.2014, 03:50)
Am citit cu mult interes articolul. Pentru mine conteaza mult parerea dumneavoastra, mi se pare extrem de importanta enuntarea ideii migrarii “conceptului de securitate naţională (înţeleasă adesea ca securitate a statului) către securitatea umană (a individului)”.
Ma bucur ca un om ca dumneavoastra si-a pus o asemenea vocatie la treaba intr-un loc unde “eficienta in activitate se masoara si in indicatori de performanta “ (“masurat la beneficiarul final – cetateanul”). (E de inteles ca si satisfactia muncii este generata de feedbackul adecvat, de “finalitatea sociala”.) Nu ca n-ar fi fost atata nevoie si in celalalt loc unde ati detinut functia (care nu conteaza), desi , in ciuda nevoii , rezultatul unei munci extrem de rafinate ca a dumneavoastra era primit de un beneficiar risipitor, iresponsabil uneori… Dar cum schimbarea e un proces (declansat cateodata de factori imprevizibili), iar noi romanii suntem totusi adaptabili, ramane loc pentru ea si dincolo de paginile cartii dumneavoastra atat de interesante… Pana la urma, suna asa de sanatos si incurajator, mai ales venind de la un asemenea om (care conteaza), ideea ca trebuie sa abordam “schimbarea nu ca pe o ameninţare, ci ca pe o oportunitate ce nu trebuie ratată”…