ANALIZĂ DELOITTE:  Piaţa de M&A s-a dezgheţat, în al doilea trimestru al anului

T.E.
Companii / 9 iulie 2019

Ioana Filipescu Stamboli

Ioana Filipescu Stamboli

Piaţa de fuziuni şi achiziţii (mergers & acquisitions - M&A) a avut o creştere semnificativă în al doilea trimestru al anului comparativ cu primul trimestru, dar şi faţă de perioada similară din 2018, arată o analiză Deloitte.

Potrivit estimărilor Deloitte, valoarea totală a pieţei, inclusiv tranzacţiile care nu au avut o valoare comunicată, a fost de 1,4-1,6 miliarde de euro, în timp ce tranzacţiile comunicate au totalizat 790 de milioane de euro.

"În piaţa de fuziuni şi achiziţii, trimestrul al doilea al anului a adus două premiere: finanţarea în valoare de 568 de milioane de dolari atrasă de către UiPath, în urma căreia evaluarea companiei a ajuns la 7 miliarde de dolari, un nivel record pentru un start-up românesc, şi preluarea de către EximBank, o bancă deţinută de statul român prin intermediul Ministerului de Finanţe, a Băncii Româneşti. Este a patra oară când ne întâlnim cu UiPath în raportările noastre trimestriale: prima dată în 2017, iar apoi de două ori în 2018, compania având o evoluţie spectaculoasă de la o perioadă la alta", a spus Ioana Filipescu Stamboli, Partener Corporate Finance, Deloitte România, conform sursei citate.

Numărul total de tranzacţii anunţate în al doilea trimestru a fost 30, inclusiv cele care nu au avut o valoare comunicată. Pentru comparaţie, în primele trei luni ale anului au fost anunţate 16 tranzacţii, iar în al doilea trimestru al anului 2018, 27 de tranzacţii.

"După un început modest, piaţa de M&A a consemnat un reviriment în al doilea trimestru, când estimăm că au fost patru tranzacţii cu o valoare de câte minimum 100 de milioane de euro. Dacă ne uităm cumulat la primul semestru al anului, piaţa de M&A calculată în funcţie de tranzacţiile cu valoare comunicată a fost de aproape 909 milioane de euro. Remarcăm că tendinţa de a nu comunica valoarea tranzacţiilor a continuat să se accentueze", a adăugat Ioana Filipescu Stamboli, citat în comunicat.

Cele mai mari tranzacţii din al doilea trimestru al anului 2019 au fost:

- noua rundă de finanţare, în valoare de 568 de milioane de dolari (500 de milioane de euro), obţinută de către UiPath, companie din domeniul automatizării robotizate a proceselor (RPA), care a stabilit un nou record pentru evaluarea companiei, de 7 miliarde de dolari. În cadrul acestei runde de finanţare au participat mai mulţi investitori financiari;

- preluarea de către EximBank a 99,28% din Banca Românească de la National Bank of Greece (valoare necomunicată);

- achiziţia unui pachet minoritar din acţiunile Superbet, cel mai mare jucător de pe piaţa pariurilor sportive din România, de către fondul de investiţii Blackstone (valoare: 175 de milioane de euro);

- preluarea de către fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman, a clădirii de birouri The Office din Cluj-Napoca (valoare necomunicată);

- investiţia de aproape 60 de milioane de euro anunţată de către CEE Equity în modernizarea şi dezvoltarea a 15 silozuri de grâu şi hub-uri logistice ale Brise Group.

Piaţa de M&A din România, în T2 2019

- valoare piaţă (tranzacţii cu valoare comunicată, inclusiv mega tranzacţia în care a fost implicată compania UiPath): 790 de milioane de euro;

- valoare piaţă (inclusiv tranzacţii cu valoare necomunicată şi mega tranzacţia UiPath - estimare Deloitte): 1,4-1,6 miliarde de euro;

- număr tranzacţii (inclusiv tranzacţiile cu valoare necomunicată): 30;

- valoare medie (excluzând mega tranzacţia UiPath): 36 de milioane de euro.

Deloitte România coordonează o practică M&A multidisciplinară, cu o abordare holistică, ce include linii de business precum Consultanţă M&A, Servicii Suport Tranzacţii, Consultanţă Fiscală şi Consultanţă Juridică. Astfel, echipele de profesionişti Deloitte pot acoperi toate aspectele relevante ale unei tranzacţii.

Cu o echipă de peste 70 de avocaţi, Reff & Asociaţii este una dintre cele mai mari societăţi de avocaţi din România, recunoscută pentru calitatea serviciilor şi abilitatea de a oferi soluţii în chestiuni juridice complexe.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb