Analiză WBS Europa - jurnal bursier - 14 iulie

WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 15 iulie 2010

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Pieţele europene au înregistrat astăzi evoluţii mixte, semnalând o consolidare a raliului din ultimele şase zile în pofida începutului pozitiv al sezonului de raportări financiare din SUA. Indicele german DAX a avansat cu 0.3%, în timp ce indicele londonez FTSE a coborât cu 0.33%, iar DJ Stoxx 600 a încheiat ziua practic staţionar, cu un declin de 0.03%. Principala contribuţie pozitivă la evoluţia pieţelor a venit din partea sectorului tehnologic, care a crescut astăzi după anunţul de ieri seara de către Intel al rezultatelor financiare pentru al doilea trimestru, care au depăşit aşteptările analiştilor.

    Rata inflaţiei din zona euro a încetinit în luna iunie, indicele preţurilor de consum avansând cu doar 1.4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, mai puţin decât avansul de 1.6% înregistrat în luna mai. Aşteptările analiştilor economici indicaseră o rată de creştere a preţurilor de consum de 1.2%. Nivelul şomajului din Marea Britanie a scăzut la 2.47 milioane de persoane în luna mai, pentru prima dată în acest an. Numărul celor care primesc ajutor de şomaj a scăzut la rândul său cu 20800 la 1.46 milioane.

    Comanda carte
    Gala BURSA 2024
    veolia.ro
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    25 Noi. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9767
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
    Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    petreceriperfecte.ro
    thediplomat.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb