ANALIZĂ WBS Europa - jurnal bursier - 2 februarie

WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 3 februarie 2011

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Pieţele europene au înregistrat astăzi evoluţii mixte, creşterile din debutul sesiunii de tranzacţionare fiind urmate de corecţii după ce agenţia Standard & Poor"s a anunţat reducerea rating-ului Irlandei, iar companiile europene au raportat rezultate financiare sub aşteptări. Sectoarele minier şi de tehnologie au realizat cele mai bune evoluţii ale zilei, în timp ce declinul cel mai important a fost înregistrat de sectorul de producţie industrială.

    Indicele PMI Construction publicat de Markit Economics pentru Marea Britanie a avansat în ianuarie până la 53.7 de la 49.1 în decembrie (valorile peste 50 indică o creştere sectorială), ajutat de

    îmbunătăţirea condiţiilor meteo. Aşteptările economiştilor indicaseră o creştere până la 49.5. Preţurile de producţie din zona euro au avansat în decembrie cu 5.3% faţă de anul anterior, cea mai mare

    creştere din ultimii doi ani, pe fondul creşterii costurilor la energie şi combustibili. Creşterea a depăşit avansul de 4.5% din luna noiembrie, precum şi estimările medii de 5.2% ale economiştilor. Costurile la energie au crescut cu 11.3% faţă de decembrie 2009.

    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb