Analiză WBS Europa - jurnal bursier - 5 iulie
WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 6 iulie 2010
Pieţele europene au încheiat prima zi a săptămânii în scădere uşoară, după o sesiune cu volatilitate relativ scăzută datorită parţial şi faptului că pieţele americane au fost închise astăzi pentru weekend-ul prelungit de 4 iulie. Sectorul serviciilor din Europa a înregistrat o nouă reducere a ritmului de dezvoltare în luna iunie, indicele PMI publicat de Markit Economics coborând la 55.5 faţă de 56.2 în mai, în linie cu estimările anterioare (o valoare peste 50 indică expansiune).
Dintre principalele economii ale zonei euro, sectorul serviciilor a înregistrat un ritm de creştere staţionar în Germania (a doua lună la 54.8, sub nivelul de 55.2 din aprilie), unul încetinit în Franţa (60.8, faţă de maximul ultimilor patru ani de 61.4 în mai) şi Italia (51.5, faţă de 53.7 în mai, al treilea declin lunar consecutiv al ritmului de creştere). În Marea Britanie, ritmul de creştere al sectorului serviciilor a înregistrat de asemenea o încetinire, indicele PMI fiindde 54.4 în iunie, al patrulea declin consecutiv după maximul ultimilor trei ani de 58.4 din februarie. Vânzările retail din zona euro au crescut în mai cu 0.2% faţă de aprilie, sub aşteptările de 0.3% ale economiştilor.