Analiză WBS SUA - jurnal bursier - 7 iunie

WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 8 iunie 2010

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Indicii bursieri americani şi-au continuat scăderea ieri, pe fondul temerilor că problemele de deficit bugetar din Europa vor afecta creşterea economică globală. Dintre sectoarele economice reprezentate ăn indicele S&P 500, doar sectorul utilităţilor s-a aflat în creştere ieri (+0,52%), cele mai mari pierderi fiind suferite de sectorul industrial, în scădere cu 2,55%.

    Pe fondul întăririi dolarului american în faţa monedei Euro, piaţa mărfurilor a suferit corecţii, iar acţiunile producătorilor de materii prime au scăzut în medie cu 1,66%. Dintre metale, doar aurul a aflat o evoluţie pozitivă, preţul unciei de aur crescând cu 1,67% şi trecând peste pragul de $1240.

    Şi volatilitatea s-a aflat în creştere, dar aceasta a fost una moderată faţă de ziua de luni, indicele VIX câştigând 3,07%. Mark Mobius, preşedinte al Templeton Asset Management, a declarat ieri că economia globală nu va trece printr-o nouă recesiune, iar scăderile din ultima perioadă oferă oportunităţi de cumpărare în Europa de Est, inclusiv în Ungaria.

    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb