Presa internaţională a speculat intens pe tema impactului inflaţionist al concertelor susţinute de Taylor Swift, cea mai mare vedetă pop din lume, însă popularitatea ei ar putea influenţa chiar şi rezultatul alegerilor din SUA, arată analiştii XTB, companie de tranzacţionare şi investiţii pe bursele internaţionale.
Concertele lui Taylor Swift, care au atras zeci sau chiar sute de mii de fani pe stadioane, au provocat majorări drastice ale preţurilor la hoteluri, mâncare şi chiar combustibil în oraşele gazdă.
Cu toate acestea, se pare că vedeta pop ar putea avea un impact şi mai mare asupra economiei americane şi globale, prin prisma viitoarelor alegeri din Statele Unite. Vor asigura aşa-numitele "Swifties" un al doilea mandat prezidenţial pentru Joe Biden sau persuasiunea ei este limitată, având în vedere societatea destul de nehotărâtă?
Taylor Swift este o susţinătoare asumată a democraţilor
Taylor Swift este una dintre cele mai recunoscute vedete din lume, având milioane de fani nu doar în SUA, ci şi la nivel global. În acest moment, însă, fanii ei americani contează cel mai mult, care par a fi un electorat foarte important pentru Partidul Democrat, subliniază analiştii XTB.
Spre deosebire de majoritatea artiştilor, Swift nu-şi ascunde preferinţele politice şi susţine "fără perdea" candidaţii din Partidul Democrat. Pe lângă faptul că l-a susţinut pe Biden în 2020, ea şi-a încurajat fanii să voteze la alegerile primare prezidenţiale din 5 martie.
Deşi până acum, a afirmat faptul că votează pentru cei care îi reprezintă cel mai bine, preferinţele ei sunt binecunoscute. Cântăreaţa are un număr masiv de urmăritori pe Instagram - mulţi sunt cetăţeni americani, iar majoritatea dintre ei votează pentru Partidul Democrat. Aşadar, câtă putere are vocea ei?
Fenomenul Swift ar putea influenţa alegătorii nehotărâţi
Alegerile din SUA se desfăşoară, în primul rând, în aşa-numitele "swing states" (state unde numărul de alegători democraţi şi republicani este similar, iar voturile ar putea influenţa major rezultatul final), acolo unde numărul alegătorilor nehotărâţi este în creştere. Mulţi americani sunt, în prezent, nemulţumiţi de politicile lui Joe Biden, dovadă fiind eşecul din Camera Reprezentanţilor, din timpul alegerilor de la jumătatea mandatului, în urma cărora republicanii au preluat majoritatea.
Pe de altă parte, alegătorii lui Trump şi ai republicanilor sunt locuitori ai oraşelor mai mici şi nu fac parte din categoria celor care merg la un concert al lui Taylor Swift de mai multe ori pe an. Cu toate acestea, statisticile arată că de fiecare dată când artista încurajează votul, chiar şi fără să susţină un anumit candidat, numărul de alegători creşte cu zeci de mii. În unele situaţii, aceşti zeci de mii de votanţi se dovedesc a fi decisivi, subliniază analiştii din cadrul XTB.
Desigur, mai este încă mult timp până la alegeri, iar în acest moment Swift doar încurajează votul şi nu susţine un anumit candidat. Cu toate acestea, cei mai mulţi observatori se aşteaptă la o mişcare similară cu cea din 2020, când artista l-a susţinut în mod clar pe Joe Biden.
În plus, dacă partenerul ei, Travis Kelce, un cunoscut jucător NFL, ar susţine indirect un candidat democrat, atunci Biden ar s-ar putea bucura nu doar de sprijinul femeilor tinere, ci şi de cel al bărbaţilor care sunt fani ai fotbalului american.
Deşi toate aceste ipoteze pot părea prea abstracte, statisticile merită analizate. Mai mult de jumătate dintre americani au o părere bună despre Taylor Swift. Potrivit unui sondaj realizat de YouGov pentru El Pais, aproximativ o treime dintre americani spun că apreciază muzica lui Swift, iar 6% s-au declarat fani "devotaţi".
Deloc surprinzător este faptul că respondenţii erau formaţi în special din femei tinere. Cu toate acestea, statisticile cheie sunt legate de orientările politice. Nu mai puţin de 49% dintre respondenţi se declară fani sau cel puţin apreciază muzica lui Swift. În cazul Partidului Republican, acest procent este de 26%, iar pentru respondenţii care se declară independenţi este de 21%, arată analiştii XTB.
Fanii devotaţi în cazul Partidului Democrat reprezintă 10%, în timp ce în cazul republicanilor, procentul este de 6%. Deşi aceste cifre nu par mari, sondajul mai indică faptul că, dacă Swift şi-ar indica preferinţele politice, până la 15% dintre fanii democraţi şi 4% dintre cei republicani ar ţine cont de opinia cântăreţei la votul din noiembrie.
Cum răspund bursele la fenomen?
În acest moment, piaţa nu pare să fie prea preocupată de alegerile prezidenţiale, deşi acestea pot avea un impact uriaş asupra situaţiei din afara Statelor Unite. De asemenea, se pare că niciunul dintre candidaţi nu vine cu îmbunătăţiri rapide pentru situaţia familiilor mai puţin înstărite din SUA.
Cu toate acestea, în ceea ce priveşte politica externă, vocea va conta. Biden susţine NATO, doreşte un sprijin suplimentar pentru Ucraina şi menţinerea statutului actual cu China. În schimb, Donald Trump nu pare a fi prea preocupat de situaţia din Ucraina, pune la îndoială sentimentul de apartenenţă la NATO şi ar dori tarife comerciale mai mari cu China.
Cel mai recent sondaj realizat pentru Reuters de Ipsos arată un avans de 1 punct procentual pentru Biden în faţa lui Trump, ceea ce este surprinzător, având în vedere nemulţumirea de care dă dovadă în ultima vreme publicul american.
Chiar şi în aceste condiţii, 12% dintre respondenţi sunt indecişi, iar 11% spun că vor vota pentru un candidat independent. Lupta pentru aceste voturi va fi crucială, iar sprijinul lui Taylor Swift ar putea fi unul important. Deşi a susţinut democraţii în trecut, cântăreaţa încă nu a dat nicio indicaţie clară cu privire la candidatul pe care îl va sprijini la alegerile din noiembrie, mai explică analiştii XTB.