Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, astăzi, că deputaţilor PSD şi PNL care nu au participat la şedinţa de vot final asupra proiectelor de lege, li va tăia 21% din diurnă potrivit noului Regulament, informează Mediafax, potrivit Antena3.ro.
Această precizare a venit după ce deputatul PDL Gelu Vişan a spus, în plen, că, potrivit noilor prevederi ale Regulamentului, articolul 144 alineat 5, votat astăzi, preşedintele Camerei poate dispune ca toţi parlamentarii aflaţi în clădirea Camerei Deputaţilor să se prezinte la vot, sub sancţiunea de fi trecuţi absenţi.
Votul final din plen s-a desfăşurat în lipsa reprezentanţilor PSD şi PNL, care au părăsit sala, după ce au acuzat puterea că a defectat sistemul electronic de vot.
După plecarea opoziţiei, Roberta Anastase a dispus efectuarea unui apel nominal pentru verificarea cvorumului şi a adresat mai multe îndemnuri parlamentarilor PDL, UDMR şi minorităţi pentru a fi verificate cartelele de vot.