Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a comentat huiduielile de la Ţebea care i-au fost adresate ei şi altor lideri PDL explicând că este o perioadă grea pentru mulţi oameni, iar astfel de manifestări sunt o modalitate de protest pe care politicienii o pot accepta, potrivit Realitatea.net.
"Trebuie să recunoaştem că este o perioadă în care nimănui nu îi este uşor şi atunci e firesc să existe şi astfel de lucruri. (...) E o modalitate de protest pe care o putem accepta", a declarat Anastase despre revolta unor cetăţeni nemulţumiţi.