ANCOM atrage atenţia asupra roaming-ului în localităţile de la graniţă

Adi Iacob
Miscellanea / 9 martie 2017

ANCOM atrage atenţia asupra roaming-ului în localităţile de la graniţă

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) atrage atenţia utilizatorilor de telefonie şi internet mobil care au serviciul de roaming activat că în anumite zone din ţară, în apropiere de graniţă, este posibil ca telefonul sau tableta să se conecteze automat la o reţea din ţara vecină şi să folosească serviciile de comunicaţii la tarife de roaming, plătind inclusiv pentru apelurile pe care le primesc, precizează un comunicat de presă remis Redacţiei.

Roaming-ul involuntar poate apărea în localităţile de graniţă de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe identificarea automată a reţelei, caz în care echipamentul mobil se va conecta automat la reţeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul.

Fiind vorba de localităţi aflate la graniţă, este posibil ca echipamentul mobil să se conecteze la reţeaua unui operator din ţara vecină, iar utilizatorul să fie facturat pentru serviciile utilizate la tarife de roaming.

Faptul că aţi folosit telefonul/tableta în roaming involuntar nu vă scuteşte de plata acestui serviciu. Costurile vor fi şi mai mari dacă este vorba de ţări care nu sunt membre UE şi în care nu se aplică tarifele de roaming reglementate la nivelul Uniunii, precum Republica Moldova, Serbia şi Ucraina.

Accesarea involuntară a serviciilor de voce sau date în roaming la graniţa României cu statele vecine pot fi evitate prin următoarele metode: selectaţi manual reţeaua (dezactivaţi opţiunea telefonului de selectare automată a reţelei); solicitaţi operatorului să vă activeze serviciul de roaming numai la cerere; verificaţi la ce reţea e conectat telefonul sau tableta înainte de a le utiliza, în cazul în care selectarea reţelei rămâne pe modul automat

Conform măsurătorilor efectuate de ANCOM, în majoritatea judeţelor aflate la graniţă există puncte în care telefoanele sau tabletele pot intra în roaming involuntar, cele mai multe localităţi în care apare acest fenomen fiind situate în judeţele: Satu Mare (63 de localităţi, pe graniţa cu Ucraina şi Ungaria), Botoşani (43 de localităţi, pe graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova), Timiş (39 de localităţi, pe graniţa cu Serbia şi Ungaria), Iaşi (35 de localităţi, pe graniţa cu Republica Moldova) şi Bihor (33 de localităţi, pe graniţa cu Ungaria).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mare atentie si in judetul Vaslui, granita cu R. Moldova, 13euro/MB

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb