Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (BMFMS) a propus Ministerului Economiei, în aprilie, ca listarea companiei de stat Romgaz să se facă pe piaţa Sibex, a declarat, ieri, preşedintele Bursei din Sibiu, Teodor Ancuţa. Domnia sa a adăugat că speră ca "Romgaz" să se listeze la Sibex, în primul trimestru al anului 2011, în condiţiile în care alte companii energetice de stat, cum ar fi Transelectrica şi Transgaz, sunt deja listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Domnia sa a spus: "O listare a unei mari companii de stat înseamnă foarte mult pentru noi. Ne-am apropia de ceea ce se întâmplă la ora actuală la BVB. Cred că în România sunt bani şi există oportunitatea de a-i atrage prin IPO-uri (oferte publice iniţiale de listare)".
Romgaz este una dintre cele mai mari companii energetice de stat.
Sibex vrea să listeze, până la sfârşitul anului, cel puţin cinci companii, în condiţiile în care a avut contacte cu circa 100 de companii, care nu sunt pe BVB, şi care au indicatori foarte buni pentru anul 2009, spre exemplu un profit de patru milioane euro la o cifră de afaceri de 20 milioane euro.
Domnul Ancuţa a afirmat că piaţa românească de capital suferă în continuare de o lipsă de credibilitate. "În 2006 aveam circa 7.000 de clienţi, iar în prezent mai sunt doar 1.000 de clienţi", a spus domnia sa.
Sibex va lansa, începând cu 1 noiembrie, opţiunile binare, în acest moment fiind în stadiul de autorizare la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNMV) şi de implementare la Sibiu, a mai spus domnul Ancuţa. La opţiunile binare câştigul este fix, ceea ce presupune un risc mai scăzut. Aceste instrumente vor avea scadenţe de la o zi până la trei luni şi sunt recomandate investitorilor aflaţi la început, pentru a înţelege cât mai bine riscul.