ANDREEA PAUL: Desfiinţarea UEFISCDI înseamnă jertfirea a 100 de milioane de euro pentru cercetare

Elena Deacu
Cultură / 6 aprilie 2015

Desfiinţarea structurii UEFISCDI pentru finanţarea cercetării româneşti - perfectibilă, e adevărat (doar se confruntă şi ea cu presiunea potenţial coruptibilă a 100 de milioane de euro) - este o greşeală, susţine prim-vicepreşedinte PNL, Andreea Paul.

Potrivit oficialului, PSD propune înlocuirea UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării) cu mai multe structuri paralele din trecut, în loc să se discute despre soluţii de simplificare a demarării şi desfăşurării celor mai bune proiecte de cercetare româneşti, selectate pe criterii europene.

Prin urmare, tehnic, PNL crede că este aberantă refacerea unui sistem mai arborescent de luare a deciziilor pentru repartizarea banilor de cercetare, transmite Andreea Paul, care consider că în spatele deciziei de desfiinţare a UEFISCDI există orice altceva decât o bună intenţie.

Potrivit acesteia, desfiinţarea "poate fi eroarea sau prostia pură a guvernanţilor, dar ipoteza se elimină atunci când observăm perseverenţa cu care procesul destructiv continuă, fără a se lua în seamă protestele a nenumărate persoane din domeniul cercetării absolut autorizate în a trage semnalul de alarmă către Guvern".

"Nu cumva este vorba, aşa cum spun aceşti oameni autorizaţi de experienţa proprie şi de lipsa implicării politice, din nou, despre aceeaşi poveste care goleşte accelerat băncile Parlamentului şi cabinetele ministeriale? Nu cumva este vorba de bani? Despre cei 100 de milioane de euro care trebuie să fie jertfiţi, după cutuma locului, pe altarul prieteniilor politice?", comentează Andreea Paul.

Oficialul PNL ridică, aşadar, două întrebări: 1. Doreşte PSD să dea banii pentru cercetare cui trebuie, nu cui merită? 2. Doreşte PSD să se dea 100 de milioane de euro pentru proiecte precum - "Analiza contribuţiei folosirii culorii roşii la creşterea producţiei de lapte", "Propunere de restructurare a unui grup politic de persoane fără a-i schimba membrii" sau "Teză de doctorat despre obţinerea tezelor de doctorat fără obţinerea tezei de doctorat"?

"Haideţi să oprim proiectul de desfiinţare a UEFISCDI până nu ne facem de ruşine şi mai mult", conchide Andreea Paul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb