Angela Merkel a respins invitaţia lui Donald Trump de a participa la summit-ul G7, pe care preşedintele Statelor Unite doreşte să-l organizeze ca simbol al revenirii la normalitate din pandemia de coronavirus, anunţă politico.eu.
"Cancelarul federal mulţumeşte preşedintelui Trump pentru invitaţia sa la summitul G7 de la sfârşitul lunii iunie de la Washington. În acest moment, având în vedere situaţia pandemică generală, nu poate fi de acord cu participarea personală, care ar implica o călătorie la Washington. Doamna Merkel va continua să monitorizeze evoluţia pandemiei", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, pentru politico.eu.
Refuzul lui Merkel de a accepta invitaţia lui Trump este cel mai recent dintr-un lung şir de exemple despre relaţia dificilă dintre cei doi lideri mondiali. Trump a criticat în repetate rânduri Germania şi pe Merkel în mod special, în legătură cu excedentul comercial al Berlinului, cu cheltuielile sale de apărare şi angajamentul faţă de NATO. Merkel nu a fost de acord cu abordarea unilaterală a administraţiei Trump a unor probleme de politică externă, de la schimbările climatice până la acordul nuclear din Iran.
De altfel, Trump şi Merkel au avut în cursul acestei săptămâni o convorbire telefonică aprinsă pe tema gazoductului Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania şi relaţiile cu China, potrivit unui înalt oficial american, care a refuzat să fie numit, arată sursa citată.
Refuzul lui Merkel de a participa la summit-ul organizat de Trump reprezintă o lovitură grea pentu încercarea preşedintelui american de a prezenta întâlnirea G7 ca un reper ce ridică blocajele şi interdicţiile de călătorie impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus.
Amintim că Donald Trump a anulat summit-ul G7 din martie din cauza crizei actuale şi a spus că întâlnirea va avea loc în cadrul unei videoconferinţe. Dar într-o postare pe pagina oficială de Tweeter, în 20 mai, preşedintele american a menţionat că ar putea reprograma summitul, susţinând: "Ar fi un semn grozav pentru toţi - normalizarea!".
La începutul acestei săptămâni, Casa Albă a declarat că intenţionează să organizeze summit-ul G7 la sfârşitul lunii iunie la Washington, în locul locaţiei iniţiale - Camp David.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2020, 07:36)
Păcat că s-a ajuns aici! Trump avea nevoie ca de aer să facă o demonstrație de forță și unitate pentru intimidarea Chinei! Dar până recent părea că singurul lui obiectiv era să distrugă Germania si chiar UE susținând Anglia dar si alte tari să iasă din U.E.
Cu Germania a depășit măsura:sa nu mai aibe afaceri in Iran,sa nu mai ia gaze din Rusia ,să nu mai facă mașini în SUA etc
Cum poti să faci asta tu la origini un german?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Mircea în data de 30.05.2020, 08:40)
Domnul Trump s-a trezit cam târziu din politica sa agresiva si aroganta vis a vis de Uniunea Europeană, presat fiind de situația destul de delicata în care se afla tara sa in momentul actual.
Refuz elegant și motivat al doamnei Merkel, dumneaei având ceva mai important de facut momentan decât summit-ul domnului președinte american in momentul actual; și anume sa monitorizeze în continuare cu succes activitatea și relansarea Wirtschaft ( economiei) germane, cat si revenirea la normalitate a relatiilor si libera trecere dintre statele Uniunii Europene. Like
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2020, 16:39)
Trum-perkel an Gel besucht ///
Las-o Mircea-mparate, ea macane peste bucate, vrea de toate pentru toti si cind colo ce sa vezi ?
Inoata si ea goala far' de chiloti !
Sint in acelasi pat si daca ai pus botu' la vrajeala inseamna ca nu esti imparat bun pentru tara.
Traiasca romania si la munca bre !
2. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 30.05.2020, 09:36)
...
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2020, 10:20)
A.N.A.L.F.A.A.B.E.T.U.LE.E.E.E Ş.I.
C.E.R.C.O.P.I.T.E.C.U.L .E.E.E!.!.!.!.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2020, 10:42)
Invata sa vorbesti!
Invata sa scrii!
Invata sa traiesti intre oameni, nefericitule!
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2020, 10:50)
Desi mai făcut "sclav " nu mă supăr pe tine că te simt cam agitat si cu păreri fixe și în parte îți dau dreptate că nu s-a comportat corect cu Kohl, o mare personalitate,iar cudeschiderea granițelor a fost un dezastru .
Totuși in disputa cu Trump care urăște economia germană și arată un dispreț pe față, nediplomatic pentru cancelarul Germaniei Merkel, acum,a procedat corect
3. Angela merge mai departe!
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 30.05.2020, 11:49)
Tanti Angela procedeaza dupa cum ii dicteaza stapanii ei oculti, la fel cum a procedat si in cazul primirii in masa a migrantilor in Germania si in UE, masura care i-a adus o mare scadere a popularitatii si electorala, dupa cum s-a vazut imediat! Daca de exemplu, maine Trump ar da o lege prin care produsele germane(care au invadat masiv piata americana) sa fie taxate in plus cu 50%, tanti Angela nu doar ca s-ar duce de urgentza la Washington sa-i ceara scuze lui Trump(la cererea expresa a marilor investitori germani, fara de care n-ar fi obtinut vreodata vreun mandat de Cancelar), dar l-ar linge pe acesta pe toate partile, doar, doar ar reveni la sentimente mai bune fatza de exporturile nemtesti!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2020, 16:54)
Bai Țepeș esti de toată jena: de când pâna când președintele " dă o lege "?Să trecem totuși peste asta dar cu exemplu de taxare cu 50la sută de descalifici! Ce stat face asta când poți pur si simplu să interzici importurile țării respectivei. Apoi tu ai auzit de retorsiune, ca UE să interzică importuri americane, să se ia de facebook sau google etc.In sfârșit in Germania un cancelar, oricare e atent la industria auto si se susțin reciproc
Schimba-ti numele că-l faci de ras!
3.2. Lasa sofismele, anonimule! (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 30.05.2020, 17:26)
Anonimule tata, vezi ca masturbatul intelectual pe care-l faci pe acest site(si poate si de alt tip), dauneaza grav sanatatii tale mintale! Desi eu cred ca nu te mai interesezi demult de ea!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2020, 12:10)
Adevărul întotdeauna doare. Ghinion. Dar va întreabă o tara întreaga familii cu copii pusa forțat sub JUGUL HITLERISTA care este îndatorata după noi încă 200 de ani care trăiește într o SĂRĂCIE LUCIE mai rău ca în SOMALIA pe voi ULTIMELE GUNOAIE, JEGURI, SLUGILOR TRĂDĂTOARE, CERȘETORILOR, LENESILOR care trăiți numai din PROPAGANDA PUPINCURISTICA și OSANALE citi romanii trebuie sa se mai îmbolnăvească și sa moara în ABATOARELE HITLERISTA GERMANE. Pentru romanii care nu respecta IZOLAREA, CARANTINA este lege dar pentru GUVERNUL ASTA HITLERIST, NAZIST, FASCIST care BEA, CHEFUIESTE, NU RESPECTA DISTANTA, NU POARTA MĂȘTI nu exista STARE DE URGENTA, STARE DE ALERTA. Numai aceasta PĂPUȘĂ GONFLABILA LUD(C) OVIC(D) ORBAN în tara aceasta are ziua de naștere, numai el are drepturi, drepturi la viata cum vrea el. De ce ca ia adus osanale W. C. ului public al EUROPEI lui KLAUS IOHAN(U) E(S) cine nu sare nu ia condamnare. Dacă murim noi ca părinți pe cine interesează, cine ne creste copii voi pedofililor. De ce aveți familii aveți copii știți ce este FAMILIA, știți ce înseamnă să ai copii cite responsabilități trebuie sa ai ca părinte, cita grija, trebuie sa ai sa u sunteți ca MERKEL sa u ca JOHANNES fără copii SATANIȘTI numai pentru imagine și de forma căsătoriți. Asa ca TOAPELOR PE TOCURI L. G. B.T.iste,REGRETATII FAMILIILOR TRADIȚIONALE CREȘTINE numai aduceți OSANALE SLUGILOR LUI LUCIFER(MERKEL, JOHANNES, ACTUALUL HITLERIST GUVERN). În încheiere vreau sa va mai spun încă o data poate înțelegeți pentru totdeauna ca pe dumneaei (MERKEL) o doare UMILINȚĂ PLANETARA care a primit-o și a meritat-o pentru distrugerea EUROPEI pe ea no interesează CORONA VIRUS. Ea și clica ei IOHANES ȘI GUVERNUL MEU este disperata ca nu sunt mai mulți morți cum și au dorit și cum aveau în PLANUL LOR DIABOLIC ca să moara multă lume ca să nu mai dea ALOCAȚII LA ÎNGERAȘI I COPII ȘI PENSIONARII. A sta este cu adevărat problema SATANISTILOR, SLUGILE LUI LUCIFER.Pe aceasta cale MULȚUMESC FRUMOS redacției ziarului BURSA care mia dat posibilitatea sa mi spun opinia, dar am o mare rugăminte sa nu șteargă acest mesaj ca să ajungă la toții romanii și toții SCLAVII PUPINCURIȘTI care nu iubește MUNCA și trăiesc din ȘANTAJ, PROPAGANDA ȘI PROSTITUȚIE. LA MUNCA CU VOI PARAZIȚILOR, GUNOAIELOR, JEGURI LOR, PROSTITUATILOR care trăiți din MUNCA, SUDOAREA, TRANSPIRAȚIA NOASTRĂ, ÎN SPINAREA NOASTRĂ numai din OSANALE ȘI PROPAGANDA.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 30.05.2020, 12:28)
Dur spus, dar adevarat! Ai perfecta dreptate!
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2020, 12:50)
In primul rand din cauza limbajului ciudat si dezlanat nu inteleg mesajul !
In al doilea rand cine a vrut sa intre in UE?
In al treila rand cine vinde votul pentru o bere si doi mici?
In al patrulea rand cine va opreste sa mai cititi cate ceva pentru a intelege cat de cat ce vi intampla?
NU cumva vezi aschia din ochiul altuia si nu vezi grinda din ochiul tau?
Ganduri intelepte!
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2020, 17:14)
Felicitări!Ăla de la 4 delireaza si tu îl înțelegi cu "ai perfectă dreptate ".Băi oameni buni aici suntem la Bursa un ziar respectabil!
4.4. Anonim onanist! (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 30.05.2020, 17:29)
Ce cauti oligofrenule la ora asta pe site? Parca era ora ta pt a-ti lua organul la frecat!
4.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.05.2020, 18:33)
"Ai perfectă dreptate "
4.6. mai onanistule (răspuns la opinia nr. 4.5)
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 30.05.2020, 19:00)
daca esti de acord cu mine esti tampit
4.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.05.2020, 00:26)
Ai dreptate, vlad tepes,! Ce-mi mai place sa mi-o iau in palma!
4.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.05.2020, 01:34)
Recunosc! Sunt tampit, dar ma tratez! Fara prea mari sperante de vindecare!