ANI: Fost director din Transgaz, în conflict de interese penal

Elena Deacu
Anticorupţie / 31 martie 2015

Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către Moldovan Radu Costică, fost Director economic în cadrul Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. Mediaş, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act şi a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct, un folos patrimonial pentru soţia sa.

Potrivit ANI, în perioada exercitării funcţiei de Director al Departamentului Economic din cadrul S.N.T.G.N. "Transgaz" S.A. Mediaş, a semnat două referate privind promovarea şi definitivarea din funcţia de şef birou în funcţia de şef serviciu a soţiei sale. Astfel, soţia persoanei evaluate a deţinut în cadrul Departamentului Economic atât funcţia de Şef al Biroului Imobilizări, precum şi funcţia de Şef al Serviciului Evidenţa Imobilizărilor şi Lucrări de Mentenanţă.

Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Moldovan Radu Costică a infracţiunii de conflict de interese.

Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare. Moldovan Radu Costică nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca a avut conducta personala trecuta prin curtea sotiei personale ce se putea intimpla ? Gazul s-a rasuflat si acum a ramas fara rezerve s-au cum zicea Nastase, sa-l cautati de OUA !

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb