Producţia industrială din SUA şi-a temperat scăderea anuală în octombrie 2024, până la 0,3%, de la 0,6% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,3%, după o scădere de 0,5% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare şi-a menţinut scăderea anuală la 0,2%, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,5%, iar producţia de energie a crescut cu o rată anuală de 1,8%, după o creştere de 0,8% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,7%. (Federal Reserve)
Valoarea nominală a vânzărilor retail din SUA şi-a temperat creşterea anuală în decembrie 2024, până la 3,9%, de la 4,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%, după o creştere de 0,8% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare şi-au accelerat creşterea anuală până la 3,1%, de la 2,2%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,8%, iar vânzările de combustibili auto au scăzut cu o rată anuală de 1,2%, după o scădere de 3,7%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,5%. (US Census Bureau)
Activitatea în industria prelucrătoare din regiunea Philadelphia a înregistrat o expansiune masivă neaşteptată în ianuarie 2025. Indicele general al condiţiilor de afaceri a crescut până la 44,3 puncte, de la -10,9 puncte în luna precedentă (o valoare sub zero reprezintă contracţie), în condiţiile în care indicele comenzilor noi a crescut până la 42,9 puncte, de la -3,6 puncte în luna anterioară. Presiunea asupra marjelor de profit s-a temperat, în condiţiile în care indicele preţurilor plătite furnizorilor a crescut cu 5,3 puncte, până la 31,9 puncte, iar indicele preţurilor încasate de la clienţi a crescut cu 24,1 puncte, până la 29,7 puncte. (FRB of Philadelphia)
Numărul cererilor iniţiale pentru ajutorul de şomaj din SUA a crescut peste aşteptări în săptămâna încheiată la 11 ianuarie 2025, până la 217 mii, de la 203 mii, conform datelor ajustate pentru sezonalitate. Conform datelor neajustate, numărul cererilor a crescut cu circa 45.000, până la 351.885 persoane, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. (Departamentul Muncii din SUA)
Volumul vânzărilor retail din Marea Britanie a scăzut neaşteptat în decembrie 2024, cu o rată lunară de 0,3%, după un avans de 0,1% în luna precedentă, iar creşterea anuală a fost de 3,6%, după o stagnare în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare şi-au temperat scăderea anuală până la 1,2%, de la 3,2% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,9%, iar vânzările de produse nealimentare şi-au accelerat creşterea anuală până la 6,7%, de la 1,3% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 1,1%. (ONS)
Preţurile de consum din zona euro şi-au accelerat creşterea anuală în decembrie 2024, până la 2,4%, de la 2,2% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%, după un declin de 0,3% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 1,5%, de la 1,7% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,1%, iar preţurile utilităţilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 2,9%, de la 2,7% în luna anterioară, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,3%. (Eurostat)
Opinia Cititorului