Elevul care îşi dă masca jos la şcoală trebuie să ştie că riscă să i se scadă nota la purtare, a spus vineri ministrul Educaţiei, Monica Anisie. Ea a precizat că există un statut al elevilor cu obligaţii şi un regulament care include şi măsuri pentru această perioadă, conform Digi24.
"Dacă un copil nu respectă regulile, trebuie să îi explice profesorul că este important să se gândească la pericolul pe care îl realizează faţă de cei din jurul lui, având în vedere faptul că există posibilitatea să aibă virusul respectiv.
Există în regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea unităţii de învăţământ prevederi cu privire la sancţionarea elevilor, de asemenea, în statutul elevului sunt prevăzute.
Dacă vă uitaţi la noul regulament sunt prevederi şi pentru această perioadă. Noi am dat ordin de ministru, cu un nou regulament de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ", a spus Monica Anisie.
Întrebată ce se întâmplă dacă un elev îşi dă masca jos, în clasă şi nu ascultă solicitarea profesorului de a o pune la loc, ministrul Educaţiei a răspuns: "Nu există acum să spunem nişte sancţiuni care să vină în defavoarea elevului. În primul şi primul rând, noi trebuie să îi spunem elevului că riscă să i se scadă nota la purtare. Ştim că având un comportament neadecvat în spaţiul şcolii, din punctul ăsta de vedere, nerespectând măsurile, riscă să i se scadă nota la purtare".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2020, 16:24)
viata si istoria a demonstrat ca tot ce s-a impus cu forta nu a rezistat si s-a intors in nasul dictatorilor .
2. Cu mască/fără mască
(mesaj trimis de Un cetățean în data de 02.10.2020, 17:43)
Dar directorii, care ar trebui să dea un exemplu în acest sens, cine le scade media/nota la purtare?!