ANM anunţă precipitaţii mixte şi polei până duminică

D.I.
Miscellanea / 1 martie 2018

ANM anunţă precipitaţii mixte şi polei până duminică

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că începând de astăzi şi până duminică vor fi precipitaţii mixte şi polei, ninsori moderate cantitativ şi strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului, precizează news.ro.

De asemenea, instituie cod galben de ger în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Olteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei şi cod portocaliu în Moldova, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi local în Oltenia.

Conform meteorologilor, în intervalul 1 martie, ora 23.00 - 4 martie, ora 10.00 se anunţă precipitaţii mixte şi polei, ninsori moderate cantitativ şi strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului.

Potrivit comunicatului ANM, "În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Va ninge, dar vor fi şi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie cu depunere de polei, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului".

De asemenea, temporar vor fi intensificări ale vântului în sudul Banatului, unde rafalele vor atinge în general 55...60 km/h, precum şi în zona montană înaltă, cu viteze de 70...90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Unele intensificări ale vântului, dar la cote mai reduse, de 40...50 km/h, vor fi şi în regiunile extracarpatice.

Totodaă, memteorologii anunţă că se instituie avertizare meteorologică cod galben în perioada 1 martie, ora 14.30 - 02 martie, ora 11.00, fiind semnalat un val de frig, care va afecta următoarele zone: Maramureş, Crişana, Banat, vestul Olteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb