ANPC desfăşoară proiectul "Insolvenţa - cu un pas mai aproape de consumatori"

F.D.
Miscellanea / 6 noiembrie 2023

ANPC desfăşoară proiectul "Insolvenţa - cu un pas mai aproape de consumatori"

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, prin Direcţia Insolvenţăa Persoanelor Fizice, un proiect pe fonduri europene cu titlul: "Insolvenţa- cu un pas mai aproape de consumatori", conform unui comunicat de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, în cadrul acestui program, se va desfăşura, în municipiul Bucuresti, conferinţa care are ca scop informarea consumatorilor interesaţi de a afla detalii referitoare la această procedură.

Evenimentul este dedicat persoanelor care se află în incapacitate de plată a datoriilor şi nu mai fac faţă traiului zilnic, acestea fiind aşteptate să participe la întâlnirea organizată, în cadrul proiectului, unde vor afla tipurile de proceduri de insolvenţă şi vor primi sfaturi şi îndrumări de la profesioniştii din domeniul insolvenţei persoanelor fizice - angajaţi ai instituţiilor publice, notari, executori judecătoreşti, avocaţi, practicieni în insolvenţă.

Conferinta se va desfăşura la Palatul Parlamentului, Sala Avram Iancu, pe data de 14.11.2023, cu începere de la ora 11:00.

La întâlnire vor participa directorul Direcţiei de Insolvenţă a Persoanelor Fizice, consilieri din cadrul acestei direcţii, reprezentanti ai altor institutii publice, executori judecătoreşti si practicieni în insolvenţă care vor prezenta cele trei tipuri de proceduri privind insolvenţa persoanelor fizice şi vor oferi consiliere celor prezenţi în materie de supraîndatorare.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb