Preţurile şi tarifele locale ale energiei termice furnizate prin sistemul de alimentare centralizată cu energie termică al Municipiului Bucureşti se stabilesc prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale/asociaţiei de dezvoltare intercomunitară competentă, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Reprezentanţii ANRE au precizat că preţurile şi/sau tarifele pentru activitatea de producere a energiei termice în centrale termice, destinată SACET şi pentru serviciile de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice prin SACET, se avizează de către ANRE pe baza Metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a preţurilor şi tarifelor locale pentru serviciile publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat, exclusiv energia termică produsă în cogenerare, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, n.r.) nr. 66/2007.
"De exemplu, la solicitarea Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti SA (CMTEB SA) de la începutul lunii ianuarie 2022, ANRE a analizat costurile variabile şi costurile fixe ale activităţii operatorului, aferente unei perioade de 12 luni calendaristice, pe baza documentelor justificative transmise (contracte, facturi, hotărâri, etc.). Astfel, în şedinţa Comitetului de reglementare din data de 18.01.2022, a fost aprobată acordarea Avizului ANRE nr. 02/18.01.2022 privind stabilirea preţurilor şi tarifelor locale ale energiei termice furnizate prin sistemul de alimentare centralizată cu energie termică al Municipiului Bucureşti, pentru operatorul Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA", susţin reprezentanţii autorităţii.
Potrivit sursei citate, ANRE precizează că nu a avizat preţul local al energiei termice furnizate prin SACET Bucureşti, ci a avizat, la solicitarea operatorului CMTEB SA, componente ale preţului local al energiei termice.
"Componentele de preţ avizate sunt mai mici decât cele solicitate de operator şi se referă la tariful de transport, tariful de distribuţie, preţul local pentru activitatea de producere şi furnizare a energiei termice din centrala termică de zonă Casa Presei şi preţul local pentru activitatea de producere, distribuţie şi furnizare a energiei termice din centrale termice de cvartal în Municipiul Bucureşti. Preţurile şi tarifele locale ale energiei termice furnizate prin sistemul de alimentare centralizată cu energie termică al Municipiului Bucureşti se stabilesc prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale/asociaţiei de dezvoltare intercomunitară competentă, în conformitate cu prevederile Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 8 şi art. 40 din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, cu modificările şi completările ulterioare.", se mai precizează în comunicat.
Totodată, în comunicat se precizează că Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 325/2006), menţionează la art. 40 alin. (3) că "pentru activitatea de producere a energiei termice în centrale termice, destinată SACET, şi pentru serviciile de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice prin SACET preţurile şi tarifele se stabilesc, se ajustează sau se modifică de către autorităţile administrativ-teritoriale, la solicitarea operatorilor, cu avizul autorităţii de reglementare competente, pe baza metodologiilor elaborate de autoritatea de reglementare competentă".
De asemenea, la alin. (4) este menţionat faptul că "preţul local, format din preţul de producere a energiei termice şi tarifele serviciilor de transport, distribuţie şi furnizare se stabilesc, se ajustează sau se modifică la solicitarea operatorilor serviciului public de alimentare cu energie termică, cu avizul autorităţii de reglementare competente, prin hotărâri ale autorităţilor administrativ-teritoriale, pe baza metodologiei elaborate de autoritatea de reglementare competentă".
"Conform prevederilor art. VII din Legea nr. 196/2021, până la elaborarea şi aprobarea prin ordin al preşedintelui ANRE a metodologiei de stabilire, ajustare sau modificarea a preţurilor şi tarifelor pentru activitatea de producere a energiei termice în centralele termice, destinată SACET şi pentru serviciile de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice prin SACET, sunt aplicabile prevederile din reglementările tehnice şi comerciale emise de ANRSC în domeniul serviciului public de alimentare cu energie termică", se mai precizează în comunicat.
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a afirmat marţi la Antena 3, că ANRE a aprobat un tarif de 980 de lei pe gigacalorie pentru Termoenergetica.
"Astăzi, deci nu acum ceva timp, ANRE a aprobat tariful local Termoenergetica pentru producţie, transport, distribuţie a energiei termice. Acest tarif reprezintă tariful Elcen, care ţine de Ministerul Energiei, plus tariful Termoenergetica, ce ţine de Primărie, şi în continuare va fi aprobat de Consiliul General. Dar atenţie, că este foarte grav: tariful total ajunge la aproape 1.000 de lei pe gigacalorie, adică 980 de lei - ceea ce vă spun sunt lucruri aflate astăzi, lucruri foarte grave. Până acum era 490 de lei costul pe gigacalorie. Încă o dată: 980 de lei, crescut de la 490 de lei. Populaţia plătea 163 de lei. Azi, când vorbim, există subvenţia lăsată de pe timpul meu, deci doar 163 de lei", a precizat Gabriela Firea.
Ministrul Familiei a apreciat că noul preţ al gigacaloriei se va regăsi pe prima factură a bucureştenilor, dacă tariful va fi aprobat în această lună de Consiliul General al Primăriei Bucureşti.