Secretarul de Stat american Antony Blinken a cerut o retragere a forţelor străine din Libia, miercuri, înaintea unui summit la Berlin pe tema pacificării acestei ţări, destabilizată de un deceniu de un conflict sângeros, informează news.ro.
"Armistiţiul de la 23 octombrie este necesar să fie implementat deplin, inclusiv prin retragerea tuturor forţelor străine din Libia", a subliniat Blinken într-o conferinţă de presă comună, la Berlin, cu omologul său german Heiko Maas.
"Împărtăşim (împreună cu Germania) obiectivul unei Libii suverane, unificate şi sigure, liberă de orice amestec străin. Acesta este lucrul pe care poporul îl merită şi este un lucru esenţial în securitatea regională", a subliniat secretarul de Stat, care a început miercuri un turneu european.
Principalele ţări implicate în conflict se reunesc miercuri la Berlin, într-un nou summit, la care participă Antony Blinken, al cărui obiectiv este stabilirea organizării unor alegeri în Libia la sfârşitul acestui an şi îndepărtarea trupelor străine şi unor mercenari.
ONU estima în decembrie că aproximativ 20.000 de mercenari şi combatanţi străini se află în Libia - ruşi din cadrul grupului privat Wagner, mercenari din Ciad, Sudan sau Siria.
Sute de militari turci sunt de asemenea prezenţi în Libia, în virtutea unui acord bilateral încheiat cu precedentul Guvern de la Tripoli.