Antonis Samaras este noul premier elen

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 iunie 2012

Antonis Samaras (foto) a dat asigurări, imediat după depunerea jurământului în faţa preşedintelui ţării, Karolos Papoulias, că guvernul va face totul pentru scoaterea ţării din criză.

Antonis Samaras (foto) a dat asigurări, imediat după depunerea jurământului în faţa preşedintelui ţării, Karolos Papoulias, că guvernul va face totul pentru scoaterea ţării din criză.

Primul ministru promite că guvernul va face totul pentru scoaterea Greciei din criză

Euro creşte

Politicienii greci au reuşit ieri, după trei zile de negocieri, să ajungă la un acord pentru formarea noului guvern care va trebui să susţină angajamentele financiare ale ţării şi va încerca să renegocize condiţiile programului de sprijin extern.

Partidul conservator Noua Democraţie, care a câştigat alegerile des-făşurate duminică în Grecia, va forma coaliţia de guvernare cu formaţiunea socialistă Pasok şi cu partidul Stânga Democrată.

Evangelos Venizelos, preşedintele Pasok, fost ministru de Finanţe, a anunţat: "Au fost create condiţiile parlamentare (n.r. majoritatea) pentru formarea coaliţiei de guvernământ. Grecia are guvern".

Ieri după amiază, Antonis Samaras, liderul partidului Noua Democraţie, în vârstă de 61 de ani, a fost învestit în funcţia de premier. Acesta urma să decidă, ieri seara, alcătuirea noului Cabinet. Potrivit zvonurilor din presa internaţională, preşedintele "National Bank of Greece", Vassilis Rapanos, va deveni noul ministru de Finanţe.

Antonis Samaras a dat asigurări, imediat după depunerea jurământului în faţa preşedintelui ţării, Karolos Papoulias, că guvernul va face totul pentru scoaterea ţării din criză.

"Vom face totul pentru scoaterea ţării din criză. Voi cere guvernului să facă tot ceea ce este necesar ca să dea speranţe poporului grec", a spus Samaras.

Noul Executiv preia conducerea Greciei într-un moment de incertitudine politică şi economică. Atât Noua Democraţie, cât şi Pasok au semnat, în martie 2012, acordul de salvare a Greciei. Dar, măsurile de austeritate nepopulare ataşate planului de finanţare a dus ţara în colaps politic în luna mai.

Syriza, partidul de extremă stânga, care a obţinut locul al doilea în alegerile de duminică, respinge austeritatea şi a refuzat să facă parte din guvernul de la Atena. Alexis Tsiparis, liderul formaţiunii, nu va susţine coaliţia.

Guvernul elen va încerca să obţină, prin noi negocieri cu creditorii internaţionali, extinderea termenelor pentru realizarea ţintelor fiscale.

După anunţul privind formarea noului guvern de la Atena, moneda unică europeană s-a apreciat pe pieţele externe, în raport cu dolarul. La ora 10.16, pe piaţa din New York, euro avea un curs de 1,2720 dolari, mai mare cu 0,3% faţă de ziua anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb