Anul dezgheţului

Influenţă, control şi conflict. În jurul acestor trei repere s-a mişcat politica românească în 2005. După alegerile din 2004 preşedintele s-a dorit vectorul schimbării. Nu a reuşit să controleze puterea, dar a fost factorul de influenţă. Aflat în centrul sistemului instituţional preşedintele a încercat să dirijeze, dar timpul a dovedit că nu exis-tă încă o orchestră, iar multe instrumente lipsesc. Concertul a fost amînat pentru mai tîrziu, dar promisiunea se menţine.

De un an politica a intrat în epoca dezgheţului, ba uneori a clocotit. Starea este favorabilă transformării, dar rezistenţele sînt pe măsură. La împlinirea unui an de la cîştigarea alegerilor situaţia politică este fluidă. Partidele şi actorii politici sau instituţionali au pierdut contactul cu realitatea. Confundînd Parlamentul cu lumea reală partidele se complac în starea actuală. Deja conducătorii lor nu mai au putere, ci doar o influenţă limitată. În cazul marilor partide chiar liderii s-au schimbat. Epoca zeilor s-a încheiat. Urmează timpul constructorilor. Dar prea puţini au un proiect în acest sens.

Mai conservatoare, partidele mici nu şi-au schimbat liderii şi vor suporta dur şocul aderării. După 2007 lumea politică va trebui să se adapteze altui ritm, iar ora fixă nu se va mai da la Bucureşti. Spre sfîrşitul anului, PRM a revenit cîştigînd 5% într-o lună. Profitînd de falsa dezbatere privind statutul minorităţilor PRM a întors România în trecut, dovedind că integrarea rămîne încă un slogan fără conţinut. Încă o dată politicienii au abuzat emotivitate şi demagogie, ilustrînd gradul scăzut de profesionalism. Oportunismul a ţinut loc de ideologie. Demonii naţionalis-mului au întunecat minţile pesediştilor sau pediştilor. Dar de situaţia astfel creată doar PRM a profitat.

Peisajul politic nu încurajează optimismul, dar schimbările nu mai pot fi întîrziate. Partidele sînt în defensivă. O exemplificare: dinamica browniană a preşedintelui a făcut posibile alianţe transpartinice şi transideologice, dar toate au avut un caracter defensiv. Nici învins, nici învingător, Traian Băsescu rămîne, după primul an de la alegeri, reperul. În funcţie de acţiunile sale, reale sau presupuse, se organizează atît opoziţia, cît şi guvernarea. Fie că vechile stereotipuri (dosarul Flota, relaţia cu Securitatea, personalitatea autoritară) sînt reluate de aceleaşi grupuri care îl combăteau şi în 2002-2004, fie că a fost transformat în motorul reformei, Traian Băsescu a fost personajul politic numărul unu. Şi pentru că a rezistat, are un avantaj de etapă.

Astăzi, la un an de la alegerea sa, Traian Băsescu îşi prezintă astăzi primul său raport anual, comunicînd direct cu naţiunea. Ca şi în alte rînduri intermediarii vor lipsi. Parlamentul, dominat de adversari, este doar un spectator. Lipsit de majoritatea prezidenţială care i-a asigurat marja de manevră lui Iliescu în 1993, fără ambigua majoritate care l-a blocat pe Constantines-cu în 1997 sau pe Iliescu în 2001, Băsescu este liber, dar aparent singur. Dar dialogînd atît cu cei ce l-au votat, cît şi cu cei ce nu l-au votat, Traian Băsescu se situează dincolo de partide. Lăsînd partidele prizoniere într-un Parlament fără legitimitate preşedintele vorbeşte naţiunii, singura care poate arbitra.

Odată dezgheţată viaţa politică a revenit la vechile formule. Între clasa politică şi societate prăpastia nu s-a redus. Ca de obicei după o alternanţă, entuziasmul iniţial, puţin îngroşat, a fost înlocuit de decepţie. Efectele perverse ale acestei stări deja se manifestă. Nici o politică publică nu mai trezeşte interesul. Suspiciunea domină. Îngheţul pesedist oprise procesul de des-compunere, creînd aparenţa stabilităţii. Dezgheţul a înviat teme uitate şi a potenţat altele. În vară, sentinţa în cazul Hadareni a reamintit conflictele rasiale ale deceniului trecut, în toamnă, reapariţia subiectului separatis-mului maghiar ne întorcea în istorie. Corupţia, ineficienţa administraţiei şi reforma justiţiei au rămas în dezbatere.

Partidele îşi ascund lipsa de consistenţă în lupte interne pentru poziţii, iar nu în confruntări de idei. Confuzia doctrinară domneşte. Politizarea nu s-a diminuat. Coaliţia impune oameni de partid şi descurajează politicile publice. Şi cu toate acestea condiţiile sînt coapte pentru o relansare politică. Dacă un nou îngheţ partitocratic nu va începe, anul viitor ar putea fi fertil.