Prostia fără frontiere sau politica externă după mintea cea puţină a prea grabnic pupătorilor de vîrf de "Papuc al Sultanului"

Ca nu cumva să adoarmă de plictiseală în biroul din Palatul Victoria, unde urmează la literă descrierea oficială a îndatoririlor de serviciu şi, prin urmare, nu face mai nimic dar nici nu-l bagă cineva în seamă, lui Ciolacu i-a şoptit o păsărică la ureche, pe-nserat, "secretul imortalităţii". Politice, desigur. Politica externă. Păi, mai ştie cineva ce a făcut Churchill în politica internă a Marii Britanii? Toată lumea ştie ce a făcut pe-afară! Cine-ar mai fi ştiut azi de Gin-gis Han sau de Alexandru cel Mare dacă rămîneau în istorie doar cu amintirea politicii lor interne? Zero! Fie vorba între noi, nici cu Ahile lucrurile nu stau mai bine căci, fără războiul cu Troia, ar fi rămas consemnat în istorie doar la rubrica "mari anonimi", cît era el de fiu de zeiţă! Şi, pentru că la zi e chestia asta cu America, cu războiul din Ucraina, cu Rusia, cu Trump şi Putin, l-au pus să zică şi el ceva pe această temă arzătoare la ordinea zilei. Şi a zis! El, Ciolacu, îl preţuieşte pe Emil Hurezeanu, cel puţin cît greutatea lui în aur. Şi, omul are ceva greutate! Hurezeanu, nu Ciolacu. Totuşi, situaţia la Washington e de aşa natură încît nemărginitele şi mult prea alesele calităţi diplomatice ale Ministrului de Externe din Cabinetul pe care cu onor îl conduce zisul Ciolacu nu se potrivesc neam cu dinamica politică de la Washington. Probleme, Gogule! Cînd are o problemă, ca orice om politic de reală şi largă anvergură, Ciolacu are şi o soluţie! Să numească un soi de împuternicit special pentru relaţiile României cu Trump şi cu gaşca lui de nătărăi, zurbagii şi miliardari de la Washington. Într-o lume mai puţin complicată decît cea în care trăieşte şi prosperă alde Ciolacu, oricine ar fi îmbrăţişat soluţia simplă, naturală din punct de vedere politic şi diplomatic: să schimbe ambasadorul, ba chiar şi ministrul de externe! Lumea lui Ciolacu nu este însă şi lumea noastră! În cea care l-a făcut din neica nimeni ditai Prim-ministrul, soluţia succesului este una singură: să nu superi pe nimeni, că nu ştii niciodată pe cine ai supărat şi cine îl ţine pe ăla în zgardă de la capătul celălalt al lanţului (!), să te guduri sincer, cu entuziasm şi din toată inima pe lîngă pulpana stăpînului. Să pupi ciucurele din vîrful papucului Sultanului şi în somn! Dacă nu-ţi dă un os de ros, cel puţin ai şanse bune să nu îţi dea nici cu piciorul peste bot! Cît de orbitor străluceşte prostia în această aşa zisă soluţie este uşor de constatat. Închipuiţi-vă, pentru o secundă, că a fost numit prea înaltul împuternicit! La Bucureşti, de către Guvernul României. Cine îi face şi cine îi împuterniceşte mandatul? Guvernul, Ciolacu? Preşedintele? Parlamentul? Întrebarea secventă este inevitabilă: în ce legătură instituţională se află atunci "împuternicitul" cu Ministerul de Externe? E parte a lui? E în afară? Dacă e înlăuntru, atunci de ce ar avea nevoie România de doi "ambasadori" la Washington? Unul pentru Trump şi gaşca, iar altul pentru restul Americii? Unul de zi obişnuită şi altul de duminică? Şi ce va face, zisul împuternicit? Va pune mîna pe telefon, din cabinetul rezervat undeva la Palatul Victoria, şi va lua la rînd "mărimile" de la Washington pentru a le povesti cît de minunată e România şi mai ales cît de tare este inspirat Ciolacu de "Revoluţia lui Trump"? Ori va lua avionul şi va poposi la Washington unde se va plimba de voie pe străzile frumoase ale oraşului, sunînd din cînd în cînd la uşa Casei Albe să vadă dacă îi răspunde careva? Şi, dacă îi răspunde, ce? Cine are nevoie la Washington de un "trimis special al României"? Dacă cineva, cu oarecare cădere în actuala Administraţie Trump, are ceva de spus cuiva de la Bucureşti, nu are nevoie nici de ambasadorul României, nici de vreun trimis special, o face fără nici un fel de intermediar. Pe firul scurt şi ultra-scurt! Prostia soluţiei şi ridicolul situaţilor pe care le-ar crea sunt dincolo de monumental! Sunt epice! Epopeice! Şi, desigur, inutile! Fie că îl schimbă pe Hurezeanu cu "Hurmuzeanu", fie că desemnează pentru Washington nu un trimis special, ci un batalion de trimişi speciali, relaţiile guvernanţilor din România cu actuala Administraţie Trump vor rămîne neschimbate. Neschimbate şi dictate nu de ceea ce face, spune, semnalează, strigă sau se tăvăleşte pe jos în chinurile admiraţiei pentru Trump, cineva la Bucureşti, ci de ceea ce vîrfurile actualei Administraţii de la Washington cred că este în interesul Americii. Aşa cum îl înţeleg ei cu sprijinul nepreţuit al lui Putin. Aş putea pune pariu că, pînă la terminarea mandatului, alde Trump, Vance et co nu vor ajunge să facă, de fiecare dată cînd sunt întrebaţi şi fără greş, deosebirea dintre Bucureşti şi Budapesta! Ceea ce, pentru noi, de data aceasta, ar fi un avantaj!!! Fie vorba între noi, nici Europa nu o nimeresc bine cu degetul pe hartă! Nu harta fizică, ci aceea politică, desigur! De aceea, în grupul lor de chat, "zeii" din Olimpul Casei Albe au hotărît că Europa nici măcar nu merită să existe!