Compania De'Longhi Româ-nia, subsidiară a grupului italian De'Longhi, a obţinut, anul trecut, o cifră de afaceri de 1,22 miliarde lei, în creştere cu 30% faţă de anul 2017, a transmis, ieri, compania.
În acest context, Massimo Paronitti, Director de Operaţiuni pentru Europa, în cadrul grupului, a afirmat că, pentru anul curent, estimările privind cifra de afaceri a subsidiarei din România rămân similare nivelului consemnat în anul 2018, adăugând: "Estimarea aceasta este una prudentă, întrucât trebuie să vedem ce se va întâmpla în semes-trul doi al anului curent".
Potrivit reprezentanţilor De'Longhi, fabrica de la Jucu, judeţul Cluj, aflată pe o platformă de 65.000 de metri pătraţi (pe care grupul a preluat-o în februarie 2012) este cea mai mare pe care De'Longhi Group o deţine, la nivel global (depăşind-o pe cea din China) şi produce, anual, peste 4,4 milioane de unităţi.
De asemenea, grupul a deschis anul trecut şi un birou comercial în ţara noastră, pentru a răspunde mai bine nevoilor pieţei locale.
Peter Ferluga, director comercial al De'Longhi România, a declarat:
"Pe lângă faptul că aici avem una dintre cele mai mari fabrici din cadrul grupului şi cel mai mare număr de angajaţi din Europa, România are şi un potenţial ridicat de a deveni o piaţă foarte importantă pentru noi în ceea ce priveşte vânzările. (...) Prin urmare, obiectivul nostru este să ne creştem semnificativ cota de piaţă la nivel local, pe toate mărcile, şi suntem foarte încrezători".
Compania a făcut investiţii importante în România până în prezent, totalizând peste 120 de milioane de euro în şase ani, au mai precizat reprezentanţii De'Longhi .
Massimo Paronitti a explicat: "Numai anul trecut, am investit 73 milioane de lei într-o nouă dezvoltare de 20.000 de metri pătraţi, în maşini de injecţie mase plastice şi în linii noi de asamblare. Pentru acest an, am bugetat alte investiţii de 9 milioane de euro".
Potrivit domniei sale, anul acesta compania îşi propune să-şi consolideze creşterea înregistrată în ultimii ani, adăugând: "În 2019, obiectivul nostru vizează consolidarea creşterii semnificative pe care am avut-o în ultimii cinci ani. În prezent, avem poziţii deschise pentru uzina noastră din Jucu şi căutăm în principal profiluri tehnice, precum ingineri de proces, de produs şi de calitate".
Compania a înregistrat o evoluţie importantă în ceea ce priveşte numărul de angajaţi, echipa sa crescând cu pes-te 570 de persoane noi anul trecut şi ajungând la un total de 2.400 de angajaţi în 2018, au mai menţionat aceştia.
Grupul De'Longhi este listat la Bursa de Valori din Italia, iar brandurile sale sunt De'Longhi; Braun; Kenwood, au mai spus reprezentanţii De'Longhi.
La uzina din Jucu, compania produce espressoare complet automate marca De'Longhi, mixere şi blendere de mână marca Braun, precum şi espressoare cu capsule pentru una dintre companiile sale partenere.
Massimo Paronitti a mai spus: "Într-un an, producem peste 1,4 milioa-ne de espressoare complet automate; 2,3 milioane de aparate electrocasnice mici pentru prepararea alimentelor; 700.000 de espressoare cu capsule".
"Dacă ne uităm la categoriile espressoare complet automate şi blendere de mână, 85% dintre vânzările noastre din 2018 sunt reprezentate de produse fabricate în unitatea noastră din România", a adăugat Peter Ferluga, la rândul său.
Cea mai mare parte a producţiei locale este exportată în ţări precum Marea Britanie, Franţa, Germania, Aus-tralia etc., mai informează compania.
În anul 2001, compania De'Longhi a achiziţionat producătorul britanic de aparate de preparare a mâncării Kenwood, iar în 2013 a cumpărat de la Procter & Gamble drepturile asupra produselor de uz casnic Braun.
Grupul De'Longhi este prezent în peste 40 de ţări şi îşi comercializează produsele în întreaga lume.