ANUL TRECUT, Gothaer a raportat prime subscrise de peste 80 milioane de lei

Laura Boico
Bănci-Asigurări / 10 mai 2016

Gothaer Asigurări Reasigurări, subsidiara locală a grupului german cu acelaşi nume, a plătit daune în valoare de peste 43 mil, lei în 2015, şi a înregistrat prime brute subscrise în valoare de aproape 82 mil. lei, potrivit unui comunicat de presă, remis redacţiei.

Această scăderea a fost înregistrată pe fondul încetării subscrierilor pe segmentul asigurărilor de aviaţie şi revizuirea portofoliilor în contextul necesarului de capital alocat fiecărei linii.

"Am încetat subscrierile pe linia asigurărilor de aviaţie, pentru că aceasta necesită un capital semnificativ, capital pe care am decis să îl alocăm altor forme de asigurare, mai performante. Dacă eliminăm din calcul segmentul aviaţiei, observăm în 2015 o creştere a primelor brute subscrise de 7% comparativ cu 2014 şi un rezultat tehnic brut pozitiv de 22,535,647 RON, ceea ce este pentru noi un semn bun, ţinând cont şi de faptul că întreaga piaţă non-RCA a avut o creştere de numai 1,2%. 2015 a fost un an de consolidare, în care a fost nevoie de multă atenţie în procesul de subscriere şi de o selecţie prudentă a liniilor de asigurare ofertate şi ca urmare a noilor standarde impuse de Solvency II", a declarat Anca Băbăneaţă, CEO al Gothaer Asigurări Reasigurări.

În 2016, activitatea companiei continuă să se concentreze pe cei trei piloni esenţiali pentru dezvoltarea sa sustenabilă: rezultate tehnice şi de subscriere superioare, eficienţă operaţională şi abordare centrată pe clienţi.

"Numeroasele modificări legislative din ultima perioadă influenţează inevitabil activitatea companiilor de asigurări. Pentru noi, Solvency II reprezintă un cadru structurat, reglementat, în care vom continua să ne urmărim obiectivele, să ţintim către profitabilitate, asigurând astfel stabilitatea şi garanţia de a ne putea îndeplini promisiunile asumate faţă de clienţii şi partenerii noştri", a completat Anca Băbăneaţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb