APAPR: Randamentul fondurilor de pensii private a depăşit inflaţia, de la lansare până în prezent

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 octombrie 2011

Fondurile de pensii private obligatorii şi facultative au înregistrat, de la înfiinţare, un randament mediu anualizat de 12,1%, respectiv 7,4%, depăşind rata medie anuală a inflaţiei, a declarat, marţi, preşedintele asociaţiei fondurilor de pensii (APAPR), Cornelia Coman, la un eveniment de profil. Primele contribuţii la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au fost virate în mai 2008. Fondurile de pensii facultative au fost lansate în mai 2007.

"Cele două categorii de fonduri au înregistrat o performanţă investiţională solidă pe timpul crizei financiare. Randamentul mediu anualizat, de la lansare şi până în prezent, a fost de 12,1% pentru Pilonul II, faţă de o inflaţie medie anuală de 5,3%, şi de 7,4% pentru Pilonul III, comparativ cu o inflaţie medie anuală de 6,1%", a spus Coman.

Ea a adăugat că fondurile de pe Pilonul II au obţinut un profit de 635 milioa-ne de lei, în condiţiile în care sumele virate drept contribuţii au însumat 5,16 miliarde de lei, iar activele nete ating 5,8 miliarde de lei, conform datelor de la 30 septembrie.

La fondurile de pensii aferente Pilonului II contribuie 5,4 milioane de persoane.

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) este o organizaţie profesională, neguvernamentală, apolitică, creată pentru a proteja interesele, a promova şi a dezvolta colaborarea şi cooperarea în domeniul fondurilor de pensii private din România. Asociaţia are 16 membri, dintre care 11 administratori de fonduri de pensii private şi 5 bănci depozitare.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb