Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România (A.P.C.E.) îşi exprimă consternarea faţă de declaraţia companiei Hidroelectrica S.A. (deţinută în proporţie de 80% de stat), potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
Compania Hidroelectrica a anunţat că, începând cu 1 aprilie 2025, va majora tariful la energia produsă cu 60%, asigurând în acelaşi timp populaţia că "ne va fi bine în continuare".
În mod paradoxal, in acelaşi comunicat, Hidroelectrica S.A., o companie listată la bursă, recurge la practici financiare controversate atunci când vine vorba despre prosumatori.
Hidroelectrica doreşte să plătească un tarif mai mic pentru energia injectată în reţea de prosumatorii care au ales această companie ca furnizor de energie. Astfel, compania stabileşte două tarife pentru energia activă în aceeaşi perioadă de timp:
• 0,45329 lei/KWh pentru consumatorii de energie
• 0,28329 lei/KWh pentru prosumatori
Prin acest artificiu, Hidroelectrica cumpără energie de la prosumatori la un preţ mult mai mic şi o revinde aproape dublu altor consumatori. A.P.C.E. atrage atenţia că stabilirea a două tarife de achizitie diferite a energiei pentru consumatori este ilegală.
Prosumatorii sunt consumatori finali conform legii
Conform definiţiei prosumatorului din Legea nr. 123/2012, art. 3, pct. 95, prosumatorul este un client final, la fel ca toţi ceilalţi consumatori finali definiţi de lege la pct. 20:
"Client final - orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noţiunile de «client final» şi «consumator» sunt echivalente."
Cu alte cuvinte, preţul energiei electrice vândute clienţilor finali de către S.C. Hidroelectrica S.A. nu se stabileşte pe baze clare şi transparente, ci într-un mod discriminatoriu, în funcţie de cine o cumpără.
A.P.C.E. solicită corectarea tarifelor şi sesizează autorităţile
"A.P.C.E. consideră că această practică este contrară legislaţiei în vigoare şi solicită Hidroelectrica S.A. să revizuiască politica de preţuri. Totodată, asociaţia va informa Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) despre acest tratament inechitabil aplicat prosumatorilor", anunţă oficialii A.P.C.E. în comunicat.
1. Nu numai
(mesaj trimis de anonim în data de 03.03.2025, 12:01)
Nu numai dar au facut oferta pentru numai o luna, de la 01.04-30.04.2025 fapt care indica ca romanii vor plati preturi variabile ca la pompa... de va fi specula pe viata si pe moarte dupa eliminarea plafonarii.
Si vorbim de o companie de stat... va dati seama ce specula va iesi la privat ??