Actualizare - Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat cu aprecieri pe linie şedinţa de tranzacţionare de astăzi, creşterile apărute după decizia Curţii Constituţionale diminuându-se spre finele sesiunii de tranzacţionare.
Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale pieţei noastre, s-a apreciat cu 2,97%, la 16.650 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 2,99%, până la 3.047 de puncte.
Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni al casei de brokeraj Estinvest, ne-a declarat: "După anunţarea deciziei CCR a fost o creştere puterică, BET având la un moment dat chiar un plus de 5%, ceea ce arată că investitorii au primit ştirea foarte pozitiv; a fost o reacţie emoţională. Apoi creşterea s-a mai stins deoarece urmează ca, în perioada imediat următoare, să apară informaţii care să mai clarifice situaţia. Oricum, piaţa a căpătat un suflu pozitiv de care cred că avea nevoie, dar există o stare de incertitudine care probabil se va mai vedea în zilele sau săptămânile viitoare în evoluţiile bursiere. Mă aştept în continuare la volatilitate".
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 166,7 milioane lei, peste media zilnică a anului, de circa 140 milioane lei, ceea ce artă că activitatea a fost mai intensă decât de obicei.
Dragoş Mesaroş, directorul de tranzacţionare a societăţii de intermediere Goldring, remarcă că valorile rulate de brokeri precum BCR, BT sau Raiffeisen au început să crească de miercuri, ceea ce arată că probabil au intrat la cumpărare fondurile de pensii.
În piaţa "regular", topul tranzacţiilor a fost condus de schimburile cu acţiuni Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat transferuri de în valoare de 46,1 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua la preţul de 27,65 lei, în creştere cu 3,95%.
Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), ce s-au apreciat cu 2,71%, la preţul de 0,7205 lei, în condiţiile unor schimburi de 19,2 milioane lei.
Acţiunile Hidroelectrica (H2O) s-au apreciat cu 0,67%, până la preţul de 120,3 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 12,4 milioane lei.
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un avans de 2,51%, până la 58.839 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 2,63%, până la 1.194 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a urcat cu 4,15%, la 860 de puncte.
---
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au început să urce spectaculos după anunţul conform căruia Curtea Constituţională a României a anulat primul tur al alegerilor prezidenţiale, procesul electoral pentru alegerea preşedintelui ţării urmând să fie reluat în integralitate la o dată stabilită de guvern.
Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale pieţei noastre, avea în jurul orei 15:30 un avans de 5,12%, la 16.998 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, se aprecia cu 4,15%, până la 3.082 de puncte. Între orele 14:00 şi 15:00, adică anterior anunţului Curţii Constituţionale, BET s-a tranzacţionat între 16.400 şi 16.550 de puncte, conform datelor BVB.
Curtea şi-a justificat decizia prin necesitatea "asigurării corectitudinii şi legalităţii procesului electoral", invocând în acest sens o atribuţie prevăzută în Constituţie.
Acţiunile Banca Transilvania aveau o creştere de 4,89%, la 27,9 lei, la ora 15:40, în vreme ce titlurile BRD - Societe Generale se apreciau cu 4,47%, până la 18,7 lei.
Acţiunile OMV Petrom aveau un avans de 3,38%, la 0,7245 lei, în timp ce titlurile Romgaz urcau cu 6,53%, până la 5,38 lei. Acţiunile Hidroelectrica creşteau cu 2,09%, până la 122 de lei.
Valoarea tranzacţiilor se ridica la 120 milioane lei, uşor sub media zilnică a anului, de circa 140 milioane lei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 15:52)
Sa fie primit!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 15:56)
Ma bucur enorm impreuna cu familia de aceasta decizie de o importanta masiva pentru democratia si securitatea tarii noastre. Numai ganduri bune!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 15:57)
TLV, SNP to the Moon
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 16:25)
plus COTE, TBM, SFG to the m00n
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 15:54)
Bine ca am dejucat lovitura de stat a rușilor.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 20:20)
exact.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 20:28)
Exact!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 15:57)
DOAMNE AJUTA ! ASTA DA CADOU DE MOS ..NICOLAE.!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 20:20)
cel mai frumos cadou!
4. Catre Albert
(mesaj trimis de idiotul în data de 06.12.2024, 16:23)
daca tot ne-ai anuntat cand ai lichidat tot portofoliul , te rog sa ne anunti si cand intri la cumparare.
nu de alta, dar sa stiu cand sa-ti vand ;)
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Albert în data de 07.12.2024, 01:45)
Am intrat la cumpărare înainte de decizia CCR, imediat după anunțarea coaliției proeuropene. Sunt în câștig, ceea ce-ți doresc și ție. Sărbători fericite tuturor!
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Albert în data de 07.12.2024, 01:50)
Am uitat... Niciuna dintre acțiunile pe care le-am vândut după turul I nu a atins încă prețul la care am vândut eu.
4.3. Mulțumesc (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de idiotul în data de 07.12.2024, 12:35)
chiar ma bucur sincer pt tine, Albert!
toată viata avem de învățat, afirmatie perfect valabila si pt mine ;)
drept urmare, imi cer scuze pt indrazneala-mi de a te stigmatiza atunci când ți-am scris ca ai
o "atitudine de diletant" (în momentul în care ai lichidat portofoliul). în definitiv, fiecare e liber sa adopte orice strategie considera a fi oportuna în contextul respectiv...
apreciez tonul tău cumpătat si faptul ca nu reactionezi la rautatile oricarui idiot ;)
Mulțumesc pt lecție! Cu atât mai mult și eu sunt in câștig!!!
Sărbători fericite!
i d i o t u l
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.3)
(mesaj trimis de Albert în data de 07.12.2024, 13:45)
Apreciez și eu atitudinea ta.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 16:25)
Salam de ursi!
servit moka pentru toti romanii !
La multi ani !
Ban.Cher.Vali
5.1. idiotul (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 16:26)
La multi ani, Mon.Cher!
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 16:26)
exact ca in animatia ruseasca "Masha si ursul" (Masha i Medved)
doar ca in cazul de fata Masha (Romania) i-a f**ut in gura un ciocan mare Ursului care ii umbla sub rochita :)
Ban.Cher.Vali
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 16:27)
hai ca ne distram bine, e misto, nu?
v-am zis sa mizati pe Romania adevarata, nu pe fanteziile ultranationalistilor!
eu am tot zis aici sa cumparati in tacere, putin cate putin!
Romania rulllzzzzz!
Ban.Cher.Vali
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 17:15)
Kremlin Georgescu la brutărie!
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 17:16)
Merita judecat si condamnat
6.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 17:31)
n-are rost sa transformi un astfel de personaj in "martir"!!!
trebuie lasat pur si simplu in plata Domnului
Cu Dumnezeu inainte!
6.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 17:33)
mai degraba expulzat in Siberia!!!
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 17:42)
pare ca au amutit mujicii postaci! :)))))
8. Back in business
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 19:20)
Adica nu cumparati pe val de bucurie, asteptati praful sa se aseze...economia e praf, inflatia nu sta degeaba, deficitele nu permit nicio greseala sau ezitare.
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 20:27)
Corect, dar sunt câteva companii cu metrici prea bune și care vor performa în continuare.
Încă mai sunt de cumparat!
8.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 20:55)
Aicișa e cu ducu intorcu. Daca tot Ciolacu ramane primministru dar si candidat la presedentie atunci ioc reforme si masuri de taiere a dezmatului , deficitul e tot in pom. Pe de alta parte trebuie facut bugetul. PSD o sa moara de foame ca magarul lui Buridan incercand sa pastreze premierul si sa castige presedintia.
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 19:31)
Eu v-am zis ca ne dam autogol...
10. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 19:32)
Cel mai mare va fi cel economic.
11. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2024, 19:32)
Domnule președinte Iohannis ... in sfârșit ți ai dat seama care i rolul unui adevărat președinte ! NU te am votat ....dar după discursul din in seara asta ma bucur ca in sfârșit după 2 mandate esuate ai avut un mesaj ferm pt economie , Stabilitate și apartenta noastră la uniunea europeană și euroatlantica ..cu siguranța bursa o sa reacționeze pozitiv ! Doamne ajuta ...
12. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.12.2024, 08:10)
Bravo CCR! Arestatii pe spionii rusi!
12.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 12)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.12.2024, 12:36)
Cu tot cu cratima :)))