Arbitrul pensiilor private a înregistrat peste 500 de sesizări referitoare la semnături false şi uz de fals în perioada campaniei de aderare, iar pentru o parte dintre acestea s-a dispus sesizarea organelor de cercetare penală, a spus ieri preşedintele CSSPP, Mircea Oancea. "Ne aşteptam la acest număr de sesizări, având în vedere şi dimensiunea pieţei, de circa 3,5 milioane de participanţi", a precizat Oancea, care a adăugat că unele sesizări au fost deja rezolvate, iar altele vor fi soluţionate prin înţelegere între administratori sau prin repartizarea la fondul la care persoanele au aderat efectiv, pentru ca aderenţii să nu suporte niciun cost.
După cele patru luni de aderare iniţială a românilor la un fond de pensii obligatorii, ar putea exista aproape 60.000 de acte duble de aderare "care vor reprezenta până în 2% din total piaţă, o pondere foarte mică, sub orice aşteptări", estimează preşedintele CSSPP, citat de NewsIn.
Oancea a menţionat, însă, că rezultatele finale depind de ultima raportare bilunară, care va fi transmisă către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) pe 25 ianuarie.
După încheierea primei proceduri de validare a participanţilor la sistemul pensiilor administrate privat, arbitrul pensiilor private înregistrase o creştere a numărului de persoane care au efectuat sesizări - până la 25 de sesizări pe zi, în medie - în prima parte a lunii decembrie. Acestea vizau mai ales folosirea fără acordul aderenţilor a datelor personale, în vederea încheierii unui contract de aderare.
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a înregistrat, în perioada 17 septembrie-13 decembrie 2007, 433 de sesizări referitoare la fals de semnături şi uz de fals.
Participanţii notificaţi de către un administrator asupra apartenenţei la un fond de pensii obligatorii, dar care nu au semnat cu acesta un act de aderare, ar fi putut sesiza în scris CSSPP în termen de 15 zile de la data notificării, potrivit legislaţiei.
În primul an de activitate, 2% din contribuţia totală de 9,5% pentru asigurările sociale pe care o plăteşte fiecare angajat va ajunge în administrare privată. Ponderea va creşte anual cu câte o jumătate de punct procentual, până la atingerea nivelului de 6% aplicat venitului lunar brut, într-un interval de opt ani.