Grupurile "Arcelor" SA şi "Mittal Steel" Co., aflate în plin proces de fuziune, care va crea cel mai mare producător de oţel din lume, au anunţat ieri că vor construi o oţelărie în Arabia Saudită pentru a aproviziona cu oţel industria petrolieră din Golful Persic. Cele două companii vor controla pachetul majoritar de 51% dintr-o societate mixtă din care mai face parte şi grupul Bin Jarallah. Noul joint venture va construi un combinat de producţie a ţevilor în apropiere de oraşul Jubail, estul Arabiei Saudite, cu o capacitate de 500.000 de tone de ţevi şi conducte pe an.
Unul din principalii beneficiari ai noului combinat siderurgic va fi grupul petrolier de stat "Saudi Arabian Oil" Co., sau "Saudi Aramco", companie care în următorii cinci ani intenţionează să cheltuiască aproximativ 50 miliarde dolari pentru construcţia mai multor rafinării în Arabia Saudită sau în alte regiuni ale lumii. Obiectivul "Saudi Aramco" este creşterea cu 60 de procente a capacităţilor de rafinare petrolieră ale regatului saudit.
Cel mai important membru al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Arabia Saudită este în prezent cel mai mare producător şi exportator de petrol din lume.