Crin Antonescu: Excludem orice colaborare cu PDL
C.D.Politică / 29 august 2010
Preşedintele PNL Crin Antonescu exclude orice colaborare a liberalilor cu PDL.
C.D.Politică / 29 august 2010
Preşedintele PNL Crin Antonescu exclude orice colaborare a liberalilor cu PDL.
C.D. Politică / 29 august 2010
Fostul premier Adrian Năstase susţine, într-o analiză pe blogul personal, că în acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) au fost ratate patru ţinte.
Izabela SîrbuInternaţional / 29 august 2010
C.D.Politică / 29 august 2010
• Ţărăniştii susţin că în contextul proastei guvernări, o soluţie ar fi privatizarea unor unităţi sanitare şi a celor din învăţământ cu activităţi extraşcolare
Izabela SîrbuInternaţional / 29 august 2010
I.S.Miscellanea / 29 august 2010
Peste 126.000 de turişti se află, în acest sfârşit de săptămână, pe litoralul românesc, hotelierii aşteptându-se ca numărul acestora să mai crească cu câteva mii, arată o statistică oferite de către Asociaţia Litoral - Delta Dunării.
F. A.Miscellanea / 29 august 2010
Marele premiu pus în joc la extragerea Loto 6/49 de azi se ridică la peste 6,2 milioane de euro. Ultima dată, premiul cel mare la Loto 6/49, în valoare de 1,7 milioane de euro, a fost câştigat în data din 7 martie.
F. A.Companii / 29 august 2010
F. A.Internaţional / 29 august 2010
Kuweitul, cea mai bogată ţară din OPEC, a înregistrat un excedent comercial de 22,4 miliarde de dolari în anul fiscal 2009 - 2010, potrivit unui raport economic publicat azi şi citat de AFP, transmite Hotnews.
F. A.Internaţional / 29 august 2010
Şapte soldaţi americani şi 15 talibani au fost ucişi în acest weekend în Afghanistan, a anunţat azi forţa internaţională a NATO, ISAF, citată de AFP, relatează Hotnews.
F. A.Politică / 29 august 2010
F. A.Miscellanea / 29 august 2010
Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui a fost agresat, sâmbătă noaptea, de un pacient care era transportat la spital, relatează Hotnews.
F. A.Miscellanea / 29 august 2010
Internaţional /MAKE - 20 aprilie, 17:51
Miscellanea /M.S. - 20 aprilie, 10:02
Politică /MAKE - 20 aprilie, 17:58
Miscellanea /George Marinescu - 17 aprilie
Macroeconomie /Marius Mataragis - 17 aprilie
Internaţional /A.V. - 17 aprilie
Politică /George Marinescu - 17 aprilie
Miscellanea /O.D. - 17 aprilie
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.3756 |
![]() | 5.3554 |
![]() | 5.7940 |
![]() | 467.2986 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 aprilie