ASF vrea să îmblânzească criteriile pentru administratorii de fonduri alternative

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 mai 2016

ASF vrea să îmblânzească criteriile pentru administratorii de fonduri alternative

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) doreşte să modifice Regulamentului 10/2015 privind administrarea fondurilor de investiţii alternative (AFIA), astfel încât criteriile pentru cei care urmează să exercite diverse funcţii în cadrul unui AFIA să nu mai fie imposibil de îndeplinit.

Astfel, Autoritatea a pus în dezbatere un proiect de regulament, aşteptând opinii din piaţă până pe 5 mai.

ASF precizează, în nota de fundamentare a proiectului: "Potrivit art. 13 alin. (10) lit. f) din acest regulament, în vederea obţinerii autorizaţiei pentru persoana responsabilă cu administrarea riscului, AFIA depune la ASF o cerere de autorizare, însoţită printre altele, de dovada obţinerii certificării prevăzute la art. 19 alin. (1) privind absolvirea unui curs de specializare organizat de către una din următoarele instituţii: CFA Institute, Professional Risk Managers' International Association sau Global Association of Risk Professionals.

În acest context legal, în perioada februarie-martie 2016, ASF a avut o serie de discuţii şi întâlniri cu reprezentanţi ai industriei de fonduri care au sesizat dificultăţile de aplicare/ res-pectare a acestei condiţii de calificare profesională care, în opinia aces-tora, necesită alocarea unor resurse semnificative din partea societăţilor de administrare a investiţiilor.

Având în vedere cele de mai sus precum şi iminenţa termenului limită de depunere a documentaţiei de autorizare în calitate de AFIA (i.e. 23 mai 2016), prin proiectul de regulament de modificare a Regulamentului ASF nr. 10/2015 se propune prelungirea cu şase luni a termenului prevăzut la art. 63 alin. (1) din Legea 74/2015 în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 13 alin. (10) lit. f) din Regulamentul ASF nr. 10/2015, prin introducerea unui nou alineat (11) la art. 44 din acelaşi regulament. De asemenea, se propune modificarea art. 19 alin. (1), în sensul că persoanele care solicită autorizarea în calitate de persoană responsabilă cu administrarea riscului pot absolvi un curs de specializare organizat atât de instituţii de formare profesională internaţionale, cât şi de alte instituţii similare, cu aprobarea ASF".

La începutul lunii aprilie, ASF ne-a transmis că nu poate indica, la acel moment, cursurile organizate la nivel naţional cu care trebuie să se pregătească, conform legii, adminis-tratorii de fonduri alternative.

Între entităţile care trebuie să se reautorizeze/reînregistreze ca administratori de fonduri de investiţii alternative sunt SIF-urile.

Ţara noastră a adoptat o lege pentru administratorii de fonduri alternative, în condiţiile în care nu avem încă o lege a fondurilor de investiţii alternative. Reprezentanţii ASF au precizat, recent, că Autoritatea şi-a propus să finalizeze proiectul legii FIA până la finalul acestui semestru, urmând ca acesta să fie transmis Ministerului Finanţelor, în vederea promovării.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cum sa ceri sa absolve asa cursuri unor politruci oportunisti? e prea greu pt posibilitatile lor!

    ASF vrea să îmblânzească ?!?

    ....vrea sa imblanzeasca fiindca si-a luat cota parte Misu Negrutoiu din JAFUL de la SIF-uri 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb