ASIGURĂRILE VOLUNTARE DE SĂNĂTATE: Riscuri semnificative din perspectiva inaplicabilităţii regimului de deductibilitate fiscală

Mina Irina
Companii / 2 iunie 2016

Sistemul Medical MedLife şi Reţeaua de sănătate Regina Maria îşi exprimă îngrijorarea în ceea ce priveşte tratamentul fiscal aplicabil asigurărilor voluntare de sănătate, lucru care poate restrânge accesul populaţiei la servicii medicale de calitate, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Potrivit companiilor de consultanţă fiscală, la ora actuală, în România, asigurările voluntare de sănătate nu pot fi deductibile din punct de vedere fiscal întrucât acestea includ şi servicii care se suprapun cu cele acoperite de pachetul de bază (Legea 95/2006), fapt ce contravine legislaţiei în vigoare din domeniul sănătăţii . Acest lucru vine în defavoarea dezvoltării coerente a sistemului de sănătate privat din România.

Mai mult, acest context ar putea aduce riscuri crescute la adresa companiilor care au contractat pentru angajaţi asigurări voluntare de sănătate, astfel că, în situaţia unor controale ANAF, acestea ar putea fi nevoite să achite, retroactiv, contribuţiile sociale, impozit pe profit şi penalităţi aferente sumelor recalculate.

Sistemul Medical MedLife şi Reţeaua de sănătate Regina Maria, în calitate de furnizori de servicii medicale private cred într-un sistem de facilităţi echitabile, care să permită în continuare dezvoltarea sistemului de sănătate din România şi creşterea accesului populaţiei la servicii medicale de calitate.

Cei doi furnizori de servicii medicale private din România solicită modificarea legislaţiei fiscale astfel încât, atât asigurările voluntare de sănătate, care fac referire la serviciile de spitalizare, cât şi pachetele de servicii de prevenţie medicală oferite de operatorii medicali privaţi, să beneficieze de deductibilitate fiscală. Acest lucru se poate realiza şi printr-o reglementare a pachetului de bază din sănătate.

"Credem foarte mult într-o coabitare transparentă şi deschisă a celor două tipuri de produse - asigurări voluntare de sănătate şi abonamente de sănătate. Această coabitare aduce beneficii majore pacientului, prin facilitarea accesului la servicii medicale pe toate cele trei paliere de nevoi de sănătate: educaţie continuă şi prevenţie, dar şi evaluarea şi rezolvarea unor probleme de sănătate cu o dificultate mică, medie cât şi gravă. Vorbim despre două produse care acoperă nevoi medicale diferite: pachetele de prevenţie care asigură partea de profilaxie şi educaţie medicală, în timp ce asigurarea acoperă un risc medical pentru nevoi spitaliceşti. Aceste două produse acoperă integral nevoile de servicii din sistemul de sănătate din România şi trebuie să beneficieze de tratament fiscal echitabil." a declarat Fady Chreih, Directorul General al Reţelei de sănătate Regina Maria.

"Prin utilizarea facilităţilor fiscale şi a reglementărilor europene, statul român ar putea încuraja dezvoltarea companiilor private care ar oferi servicii medicale de calitate şi, de asemenea, ar contribui prin impozitele plătite la finanţarea bugetului de stat. Suntem prezenţi pe piaţa de servicii medicale private din România de douăzeci de ani, timp în care am dezvoltat o reţea de zeci de spitale, clinici şi laboratoare şi am investit anual milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii şi implicit pentru creşterea calităţii actului medical contribuind, în acelaşii timp, la reducerea cheltuielilor suportate de stat pentru sănătate. Vrem în continuare să facem investiţii în sistemul de sănătate şi să facilităm accesul unui număr cât mai mare de români la servicii de calitate, comparabile cu cele din străinătate.", susţine Mihai Marcu, Preşedinte CA MedLife.

Un exemplu de sistem european matur şi total opus de cel din România este cel din Franţa - unde sistemul de asigurări de sănătate obligatoriu este completat de asigurările voluntare de sănătate. Astfel, potrivit ultimelor reglementări în materie fiscală, începând cu 1 ianuarie 2016, angajatorii francezi sunt obligaţi să ofere angajaţilor asigurări voluntare de sănătate având tratament fiscal privilegiat. La ora actuală, peste 88% dintre francezi deţin o asigurare privată de sănătate, 20% din cheltuielile totale pentru sănătate fiind acoperite prin acestea. Deşi Franţa are un sistem public de sănătate, acesta nu acoperă toate nevoile pacienţilor. Astfel, 88% din populaţie are poliţe de asigurare privată complementară. Asigurarea complementară acoperă costurile totale sau parţiale nerambursate de sistem.

Datele curente arată că, în prezent, România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor cu sănătatea din PIB, cu 5,1% mai puţin faţă de media europeană (8,6%). Cheltuielile cu asigurările private de sănătate reprezintă în România 0,01% din PIB, de 80 ori mai puţin faţă de media europeană (0,8%), iar ponderea medie a asigurărilor voluntare de sănătate din totalul cheltuielilor este de aproximativ 0,09% în România, de aproximativ 56 de ori mai mică faţă de media europeană (5%), conform comunicatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb