ASLS organizează Ziua Porţilor Deschise

S.B.
Miscellanea / 29 aprilie 2022

ASLS organizează Ziua Porţilor Deschise

Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, desfăşoară în perioada 2-27 mai proiectul anual Zilele Porţilor Deschise.

Scopul principal al acestui proiect este familiarizarea viitorilor studenţi cu facultatea. Se urmăreşte promovarea programelor de licenţă şi masterat din cadrul facultăţii, iar proiectul se adresează în special elevilor de liceu aflaţi în ani terminali.

Luând în considerare situaţia pandemică actuală, proiectul se va desfăşura în mediul online, prin intermediul mai multor webinare, în cadrul cărora elevii vor primi informaţii referitoare la facultate. De asemenea, vor putea pune întrebări legate de viaţa de student. Se vor organiza webinare pentru aproape fiecare limbă studiată în ciclul de licenţă pentru elevii care iau în considerare începerea studiilor la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. În plus, vor fi prezentate şi programele de master, care se adresează studenţilor ce îşi doresc să continue sau să înceapă acest ciclu de studii în cadrul facultăţii. Webinarele vor fi ţinute atât de profesori, cât şi de studenţii voluntari ai asociaţiei, dispuşi să răspundă la orice întrebare care le va fi adresată.

Printre temele care vor fi abordate se numără informaţiile legate de admiterea din acest an, aspectele legate de căminele studenţeşti şi procesul de cazare, taxe, precum şi posibilităţile de angajare în urma absolvirii facultăţii. Ediţiile din anii trecuţi ale acestui proiect s-au bucurat de un succes răsunător, atât elevii, cât şi studenţii, declarându-se pe deplin mulţumiţi. Mai jos puteţi citi mărturiile celor două studente coordonatoare de anul acesta, Miruna Flipache şi Iuliana Ghiga:

"Oportunitatea de a coordona ediţia de anul acesta reprezintă ocazia perfectă prin care mă pot dezvolta şi autodepăşi. Am decis ca şi ediţia de anul acesta să se desfăşoare în format online, din dorinţa de a le oferi tuturor posibilitatea de a participa la webinarele pe care le vom organiza. Indiferent de locul în care se vor afla, elevii vor putea intra la webinarele destinate fiecărei limbi străine studiate, vor putea adresa direct întrebări profesorilor de la catedra respectivă şi astfel vor decide dacă această facultate se pliază pe nevoile lor.

Am participat şi eu în ediţiile precedente şi vă pot spune că webinarele sunt extrem de utile. Vă vor da o cu totul altă perspectivă asupra lucrurilor şi veţi înţelege cum e să fii student. Totul va deveni mult mai clar în mintea voastră, iar facultatea nu va mai reprezenta un motiv de teamă. Aşadar, vă aşteptăm cu braţele deschise şi sperăm să participaţi în număr cât mai mare. Nu veţi regreta. Profitaţi de această ocazie şi adresaţi-le întrebări atât voluntarilor ASLS, cât şi profesorilor care vor participa la webinare."- Miruna Flipache, coordonator Zilele Porţilor Deschise 2022

"Zilele Porţilor Deschise a fost primul proiect organizat de ASLS şi FLLS despre care am auzit. Din momentul în care am devenit studentă, am luat parte la fiecare ediţie, prezentând facultatea în licee şi discutând cu elevii dornici să afle mai multe informaţii, atât online, cât şi fizic, la infodesk, în urmă cu câţiva ani. Anul acesta mă bucur să fac parte din echipa organizatoare şi să fiu prezentă la fiecare pas pe care viitorii studenţi îl fac către facultatea noastră.

Mediul online mi se pare că a influenţat în mod pozitiv proiectul, webinarele organizate pentru fiecare specializare şi program de masterat în parte fiind mult mai eficiente pentru ca elevii şi studenţii să se poată orienta spre programul care este cel mai potrivit pentru ei. Sunt sigură că prin participarea la Zilele Porţilor Deschise vor găsi răspunsuri la toate întrebările pe care le au." - Iuliana Ghiga, coordonator Zilele Porţilor Deschise 2022.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb