ASOCIAŢIA ENERGIA INTELIGENTĂ: Unde predăm uleiul alimentar uzat - Ghid practic


Miscellanea / 2 mai 2022

Unde predăm uleiul alimentar uzat - Ghid practic

Trăim, din nefericire, într-o lume tot mai poluată. Cu cât societatea a avansat şi s-a industrializat, mediul înconjurător a plătit un preţ tot mai scump pentru confortul de care ne bucurăm zi de zi. Aşadar, cu greu mai găsim astăzi ceva care să nu afecteze mediul. Singura diferenţă este impactul pe care acel lucru îl are asupra mediului. Este valabil şi pentru uleiul de gătit, au precizat reprezentanţii Asociaţiei Energia Inteligentă într-un comunicat de presă.

Printre efectele nocive ale uleiului de gătit asupra mediului Asociaţia Energia Inteligentă aminteşte:

- Acoperă plantele şi animalele şi le epuizează oxigenul. Când se întâmplă acest lucru, plantele şi animalele se pot sufoca şi muri.

- Poluează mediul cu un miros neplăcut. Acest lucru ar putea reduce calitatea aerului pe care îl respirăm.

- Poate fi o substanţă toxică pentru mediu. De exemplu, atunci când uleiul ajunge în apă, aceasta este compromisă. Şi acolo unde nu acţionăm rapid, viaţa acvatică poate suferi repercusiuni grave.

- Poate fi împiedicată rata de reproducere a plantelor şi animalelor. Acest lucru ar afecta, fără îndoială, existenţa acestora. În curând, oamenii ar începe să simtă efectele în aprovizionarea cu alimente.

Potrivit Asociaţiei Energia Inteligentă, deşeurile de grăsimi şi ulei alimentar nu numai că dăunează mediului înconjurător, dar depunerea acestora pe pereţii sistemului de canalizare provoacă obturări regulate, coroziune mai rapidă şi au influenţă negativă asupra funcţionării instalaţiilor şi staţiilor de pompare sau epurare a apelor uzate, ajungându-se la blocarea şi distrugerea acestora. Frecvenţa de curăţire şi întreţinere a staţiilor de epurare, pompare, instalaţiilor şi sistemului de canalizare este de cinci ori mai mare decât ciclul normal. Aceasta duce la o creştere enormă a costurilor comunitare. Eliminarea acestor efecte nefavorabile este posibilă dacă acest tip de deşeuri este colectat selectiv, tratat, filtrat şi reintrodus în circuitul economic sub altă formă, potrivit unei analize realizată de specialiştii maimultverde.ro.

O singură picătură de ulei alimentar uzat poate polua chiar şi o mie de litri de apă naturală, iar un litru de ulei alimentar uzat, aruncat în sistemul de canalizare, poluează un milion de litri de apă. Această cantitate reprezintă necesarul de supravieţuire al unui adult pe o durată de 14 ani, aşa cum am subliniat şi în materialele precedente. De aceea este foarte important să ducem uleiul uzat la centrele speciale de colectare.

Ce fel de ulei sau grăsimi se pot colecta?

Ulei alimentar uzat folosit de floarea soarelui

Ulei alimentar uzat folosit de palmier

Ulei vegetal uzat folosit de rapiţă

Ulei vegetal uzat folosit de soia

Ulei vegetal uzat folosit de măsline

Cine poate beneficia de aceste servicii?

asociaţiile de locatari

cantine sociale

aziluri de bătrâni

grădiniţe

instituţii de învăţământ

centre de detenţie

unităţi militare

cămine studenţeşti

ONG-uri

Procesul de reciclare constă în mai multe etape: uleiul colectat trece printr-un sistem de purificare, iar după această etapă de eliminare a impurităţilor, lichidul rezultat ajunge la o uzină de producţie. Prin prelucrarea uleiului alimentar uzat se produce biocombustibil (componentă bio pentru motorină), săpunuri bio sau lumânări.

Unde se poate colecta uleiul alimentar în Bucureşti

În urmă cu mai bine de 10 ani, specialiştii maimultverde.ro anunţau înfiinţarea, în ţara noastră, a primului Centru de Colectare Ulei Uzat Alimentar şi Grăsimi Uzate Alimentare. Proiectul "OLI" venea în sprijinul cetăţenilor bucureşteni, oferind servicii de colectare, manipulare şi transport gratuit a deşeurilor de ulei uzat alimentar şi grăsimi uzate alimentare.

Acum, există mai multe companii cu tradiţie în colectarea uleiului uzat de bucătărie, conform unei liste cuprinzătoare, întocmită de goldsite.ro, informează Asociaţia Energia Inteligentă.

1. Astfel, societatea STOEHR MINERAL&VEGETAL Oil S.R.L. pune la dispoziţia beneficiarilor recipientele adecvate de stocare temporară şi transportul deşeurilor de Ulei Uzat Alimentar şi Grăsimi Uzate Alimentare, în funcţie de necesităţi, cu capacităţi cuprinse între 24 - 1000 litri. Recipientele pline cu ulei uzat sunt preluate de către lucrătorii specializaţi săptămânal, lunar sau în baza unui grafic stabilit între părţi şi transportate către depozitul final.

2. Benzinăriile MOL - Aceasta a fost prima reţea de benzinării din România, care, în anul 2012, a iniţiat un program pentru colectarea uleiului alimentar uzat de la populaţie. Pe lângă cele peste 30 de centre de colectare MOL din Bucureşti, există un număr considerabil de benzinării MOL în ţară care au şi rol de puncte de colectare pentru uleiul uzat. Întreaga listă a benzinăriilor MOL care colectează ulei alimentar uzat o puteţi găsi aici.

2. Hipermarketurile Carrefour - În toate hipermarketurile Carrefour din ţară clienţii au posibilitatea de a aduce uleiul alimentar uzat, pentru a fi colectat responsabil. Există chiar şi unele campanii în baza cărora cei care aduc ulei uzat primesc în schimb ulei de floarea soarelui nou.

În Bucureşti, există 12 hipermarketuri Carrefour care colectează ulei uzat:

BĂNEASA - Sos Bucureşti-Ploiesti, Nr. 44A, Sector 1

BERCENI - B-dul Metalurgiei, Nr. 12-18, Sector 4

CHIAJNA - Autostrada Bucureşti-Pitesti, km 11,4

COLENTINA - Şos. Colentina, Nr. 426-426A, Sector 2

COLOSSEUM - Şos. Chitilei, Nr. 284, Sector 1

CORBEANCA - Calea Bucureşti, Nr. 2 bis, Balotesti

MEGAMALL - B-dul Pierre de Coubertin Nr. 3-5, Centrul Comercial Mega Mall, nivelul -1, Sector 2

ORHIDEEA - Splaiul Independenţei, Nr. 210-210B, sector 6

PARKLAKE - Str. Liviu Rebreanu, Nr. 4, Sector 3

UNIRII - B-dul Corneliu Coposu, Nr. 2, Sector 3

VERANDA - Str. Ziduri Moşi Nr. 23, Sector 2

VULCAN - Str. Mihail Sebastian Nr. 88, Sector 5

3. Hypermarketurile Auchan - Un alt hypermarket care a anunţat derularea unei campanii de colectare a uleiului alimentar este Auchan. Uleiul alimentar uzat poate fi primit în orice hypermarket Auchan. În funcţie de cantitatea de ulei uzat predată, poţi primi apă sau detergent de vase. Auchan îşi propusese să colecteze 100.000 de litri de ulei alimentar uzat până la finalul anului 2021.

4. Green Environment colectează şi de la persoanele fizice cu transport gratuit. Condiţia pentru deplasare este să existe cantitatea minimă de 5 litri. Mai multe detalii despre această campanie le găsiţi aici.

5. Benzinăriile OMV - O altă campanie de colectare a uleiului de bucătărie uzat aparţine benzinăriilor OMV. Pentru doi litri de ulei uzat clienţii primesc o cafea sau un voucher pentru cafea.

6. Uleiosul, un proiect de antreprenoriat social demarat în 2013 de către S.T.U.P, colectează uleiul alimentar uzat sau grăsimile de uz casnic chiar de la tine de acasă. Prin intermediul acestui proiect este colectat gratuit atât de la persoanele fizice, cât şi juridice din Bucureşti şi Iaşi.

7. Bracos OIL colectează uleiul folosit de la restaurante cât şi de la persoanele fizice direct de la domiciliu. Firma pune la dispoziţia beneficiarilor recipientele adecvate de stocare temporară şi transportul deşeurilor de Ulei Uzat Alimentar şi Grăsimi Uzate Alimentare în funcţie de necesităţi cu capacităţi cuprinse între 24 - 1000 litri. Mai multe detalii găsiţi aici.

8. TUCO sprijină evoluţia României în scopul protejării mediului şi prezervării apelor prin colectarea uleiului alimentar rezidual de la generatori de tip HoReCa (restaurante, hoteluri, pub-uri, cantine, unităţi fast-food, etc.). Firma pune la dispoziţie recipienţii necesari precolectării şi stocării temporare a deşeurilor. În schimb oferă ulei de palmier de cea mai bună calitate, ulei de floarea-soarelui, detergent pentru spălarea vaselor sau bani.

9. UCO România vine în ajutorul mediului înconjurător prin servicii profesionale de colectare a deşeurilor de uleiuri şi grăsimi comestibile de la generatori persoane juridice (restaurant, pub-uri, unităţi fast-food, hoteluri, cantine etc), persoane fizice, dar şi de la alţi colectori.

10. TKM Oil este o altă firmă care colectează ulei alimentar din restaurante, hoteluri, pensiuni, unităţi fast-food, cantine, baruri şi pub-uri, etc. Reprezentanţii TKM Oil oferă, pentru colectare, recipiente speciale din plastic, începând de la butoaie de 30 de litri până la containere din plastic de 1000 de litri. Puteţi primi la schimb ulei de palmier.

Acest articol face parte din proiectul "STOP aruncării uleiului alimentar uzat", iniţiat de Asociaţia Energia Inteligentă cu scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra impactului devastator pe care deversarea uleiului alimentar uzat îl poate avea asupra mediului şi de a contribui la informarea consumatorilor asupra beneficiilor pe care colectarea lui corectă le poate avea asupra vieţii noastre de zi cu zi prin creşterea calităţii apei potabile şi a aerului. Totodată, folosirea uleiului alimentar uzat în producerea de energie din surse regenerabile va face posibilă îndeplinirea ţintelor Uniunii Europene de reducere a emisiilor de carbon, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb