Astra a obţinut, în instanţă, suspendarea executării silite de către CNADNR

Ziarul BURSA #Companii / 16 aprilie 2015

Astra Asigurări (simbol ASTRA) a primit o gură de oxigen din partea instanţei, care a suspendat provizoriu executarea silită a companiei, pentru datoria de 95,95 milioane de lei către CNADNR.

"A fost admisă cererea de suspendare provizorie formulată de societate şi s-a dispus suspendarea provizorie a executării demarată în dosarul de executare al BEJ Trancă Bogdan Ovidiu, până la judecarea cererii de suspendare a executării", se arată într-o informare transmisă de Astra Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Conturile Astra au fost blocate săptămâna trecută în urma declanşării procedurii de executare silită prin înfiinţarea popririi asupra acestora, iar compania a anunţat că va plăti CNADNR în perioada următoare suma de 95 milioane de lei, în baza executării unei poliţe.

Administratorul special al Astra Asigurări, KPMG Advisory, a propus executorului judecătoresc eşalonarea la plată a sumei.

Astra trebuie să plătească CNADNR 93,9 milioane lei, în baza unei poliţe emise în favoarea Romstrade, companie aflată în insolvenţă, pentru realizarea unui tronson de autostradă. La această sumă se adaugă cheltuieli de judecată.

Cu un capital social de 257,8 milioane de lei, societatea este controlată de The Nova Group Investments România SA - 72,754% şi Epsilon Estate Provider SRL- 26,289%, alături de mai multe persoane fizice şi juridice, cu o participaţie reprezentând 0,957% din capitalul social. Cele două societăţi sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

În februarie 2014, ASF a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială la Astra Asigurări, a suspendat dreptul de vot al acţionarilor şi conducerea şi a numit KPMG Advisory ca administrator special.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. smecheri rau astia de la Astra! intodeauna cad in picioare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb