Universitatea "Babeş-Bolyai' din Cluj-Napoca anunţă organizarea unui nou "Atelier de gândire critică", desfăşurat în perioada 3 martie - 14 aprilie 2025, sub titlul "Mari scriitori ai Marelui Război Război. Între două lumi". Evenimentul va avea loc la Muzeul Alexandru Duma şi este deschis elevilor şi studenţilor interesaţi de impactul Primului Război Mondial asupra literaturii. Atelierul include dezbateri, prelegeri, jocuri educative şi sesiuni interactive, oferind participanţilor ocazia de a-şi dezvolta gândirea critică şi abilităţile de argumentare. Programul de vară se va desfăşura între 15 şi 25 iulie 2025, cu sesiuni zilnice de marţi până vineri. Participanţii vor avea ocazia să (re)descopere scriitori influenţaţi de Marele Război şi să analizeze impactul acestuia asupra operelor lor. În cadrul atelierului, accentul se va muta dinspre biografiile autorilor spre scrierile inspirate de război şi aspectele culturale ale epocii. Cel puţin o sesiune din fiecare serie de ateliere va include un invitat surpriză, propus de organizatori sau de voluntarii muzeului, oferind participanţilor o experienţă inedită. Atelierul se adresează elevilor de liceu, dar sunt acceptaţi şi elevi de gimnaziu interesaţi. Studenţii pot participa atât ca beneficiari, cât şi ca voluntari sau practicanţi. Aceştia pot contribui prin promovare în şcoli, asistenţă în cadrul atelierelor sau moderarea unor sesiuni tematice.
Participanţii vor avea ocazia să-şi exerseze şi să-şi dezvolte o serie de competenţe esenţiale precum gândirea critică, puterea de argumentare şi persuasiune, sociabilitatea, creativitatea şi multe altele. Programul include activităţi de descoperire, dezbateri, lectură, prelegeri, concursuri, jocuri, film, muzică, pictură, reconstituire istorică şi alte activităţi la care persoanele înscrise vor putea participa împreună cu organizatorii. Atelierul se adresează în primul rând claselor de liceu, dar se pot înscrie şi elevi de gimnaziu interesaţi de această tematică.
Potrivit UBB: "Pentru studenţi, atelierul constituie o oportunitate inedită de voluntariat sau practică şi este deschis tuturor celor interesaţi, indiferent de specializare. Între activităţile pe care le puteţi desfăşura pentru atelier se numără: promovarea în şcoli, asistenţă în cadrul întâlnirilor cu elevii şi, mai ales, moderarea unei întâlniri pe o temă la alegere, care stabileşte conexiuni creative între propriul domeniu de specializare şi subiectul Primului Război Mondial. Atelierul de vară coincide cu perioada prevăzută pentru practica studenţilor şi reprezintă o ocazie insolită de a exersa competenţele dobândite la nivel universitar, în special cele pedagogice, de cercetare şi de comunicare".
Înscrierile sunt deschise pe tot parcursul anului academic, în limita locurilor disponibile.
Opinia Cititorului