Atena propune măsuri anti-sărăcie de 200 milioane de euro

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 martie 2015

Atena propune măsuri anti-sărăcie de 200 milioane de euro

BERD se angajează să finanţeze companiile din Grecia până în 2020

Guvernul de la Atena a stabilit primele măsuri menite să rezolve criza umanitară din ţară, planul în materie urmând să fie supus votului Parlamentului zilele acestea.

Pachetul înaintat de Executiv Legislativului de la Atena costă aproximativ 200 de milioane de euro şi include, printre altele, sprijin pentru plata chiriilor familiilor nevoiaşe, furnizarea de electricitate gratuită, de bonuri alimentare şi accesul gratuit la transportul public.

Finanţarea acestor măsuri va proveni din mai multe programe europene, iar prioritate au familiile cu şomeri şi copii mici.

Potrivit cifrelor guvernului grec, 35,7% din populaţia elenă era ameninţată de sărăcie şi excludere socială în 2013.

Executivul elen consideră că povara financiară a acestui proiect este mică şi, odată implementate măsurile care îl alcătuiesc, este posibil să fie relansat consumul intern.

Amintim că, săptămâna trecută, Atena a obţinut de la zona euro prelungirea cu patru luni a acordului său de sprijin, în valoare de 240 de miliarde de euro. În schimb, Atena a promis să pună în practică o serie de reforme bugetare, însă acestea nu au fost detaliate deocamdată. Ca să obţină finanţarea, inclusiv următoarea tranşă de aproximativ şapte miliarde de euro din pachetul de asistenţă, planul guvernului trebuie transformat în măsuri concrete până luna viitoare.

Pe de altă parte, Grecia va beneficia până în 2020 de finanţare din partea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru redresarea economiei. Preşedintele BERD, Suma Chakrabarti, a informat că banca pe care o conduce, UE şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) vor să susţină cu fonduri întreprinderile mici şi mijlocii din Grecia.

"Există două domenii în care s-ar putea implica BERD: în primul rând, să ajute companiile elene să recâştige accesul la finanţare şi în al doilea rând, să promoveze integrarea economică regională, în special în sectorul energiei şi infrastructurii", a precizat Chakrabarti.

Preşedintele BERD a subliniat că nu va exista o limită a fondurilor alocate Greciei, care vor depinde de proiectele propuse de partea elenă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Toata lumea crede ca Grecia va reusi la fel ca Portugalia, care dupa 10 ani de austeritate a iesit la "lumina"... Dar, acolo "padurea" a fost virgina, pe cand in Grecia, nu exista paduri... Aici, traditia este de a nu plati la stat nimic, e un fel de Sicilie fara mafie. Adica cu mafia conducand tara si luand cand vrea si cat vrea. Lasand cetatenii sa faca ce vor, unde vor, cand vor, si pe functionari luand mita in mod regulat si fara nici un pericol. Deci, boala lunga - moarte sigura. Este clar, fara tagada. In rest, ca se baga bani acolo, foarte bine, cu siguranta ca s-au infiintat acolo si niste structuri corporative care sa recupereze banii bagati in Grecia. Daca se pierde 10% din ei, sau 20%, sau 30% tot e bine, e asemanator costului din armata sau din marketing, trebuie sa le faci indiferent daca ai razboi sau nu, daca vinzi sau nu mai mult (treaba e sa nu vinzi mai putin si sa tii pasul cu concurenta care face la fel). In rest, cand o sa ajunga datoriile Greciei la un trilion de dolari, atunci sa vezi ce discutii...

    1. Pe mine totusi ma ingrijoreaza soarta Romaniei care merge exact pe aceeasi cale pe care a mers Grecia de vreo 20 de ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb