Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat autorizarea ca administrator a fondului de pensii administrat privat pentru primele trei societăţi de pensii: ING Fond de Pensii SA, Aviva Societate de Administrare a unui fond de pensii privat SA, Allianz - Ţiriac Pensii Private, cu menţiunea că S.C. ALLIANZ-ŢIRIAC este autorizată atât pentru administrarea fondurilor de pensii facultative, cât şi pentru administrarea unui fond de pensii administrat privat, în baza Normei nr.13/2007 privind autorizarea societăţii de pensii ca administrator al fondurilor de pensii facultative şi al unui fond de pensii administrat privat.
Aşa cum este stabilit în Legea nr.411/2004 şi în normele de aplicare ale acesteia, în cadrul procesului de autorizare a societăţii de pensii ca administrator se realizează şi autorizarea primului prospect al schemei de pensii administrate privat elaborat şi propus de către administrator. Astfel, a fost aprobată autorizarea prospectului schemei de pensii administrate privat pentru fondul de pensii administrat privat pentru cei trei administratori autorizaţi.
De asemenea, odată cu autorizarea prospectelor schemelor de pensii administrate privat, s-a aprobat şi avizarea actelor individuale de aderare anexate prospectelor schemelor de pensii administrate privat: autorizarea prospectului schemei de pensii administrată privat a Fondului de pensii administrat privat ING, administrat de S.C. ING FOND DE PENSII S.A.; autorizarea prospectului schemei de pensii administrată privat a Fondului de pensii administrat privat PENSIA VIVA, administrat de S.C. AVIVA Societate de Administrare a unui fond de pensii privat; autorizarea prospectului schemei de pensii administrată privat a Fondului de pensii administrat privat AZT VIITORUL TĂU Fond de Pensii Administrat Privat, administrat de S.C. ALLIANZ-ŢIRIAC Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii facultative S.A.
Totodată, Consiliul CSSPP a aprobat autorizarea ca broker de pensii private, în vederea desfăşurării activităţii de marketing al fondului de pensii administrat privat, a S.C. SALVE CLUB BROKER DE PENSII PRIVATE S.R.L.